Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2019 prevede abrogarea prevederilor privind condiționarea vânzării cartelelor preplătite de prezentarea unui act de identitate. Propunerea legislativă a fost adoptată astăzi la Senat și are nevoie, pentru a se putea aplica, și de adoptarea Camerei Deputaților și de publicarea în Monitorul Oficial.
Astfel, dacă această propunere legislativă se va aplica, cartelele preplătite se vor putea cumpăra în continuare fără să fie nevoie de prezentarea unui document de identitate sau de furnizarea unor date personale.
OUG nr. 62/2019, act normativ intrat în vigoare la începutul lunii septembrie, prevede că, începând cu 1 ianuarie 2020, cei ce vor să cumpere cartele preplătite trebuie să furnizeze operatorului de telefonie mobilă o serie de date de identificare, dar și o copie a unui act de identitate valabil. Concret, cumpărătorii de cartele telefonice vor trebui să furnizeze date precum numele, prenumele, codul numeric personal și adresa de domiciliu.
Totodată, OUG nr. 62/2019 stabilește și că după data de 1 septembrie 2020, cei ce nu și-au dat datele personale la cumpărarea de cartele preplătite nu le vor mai putea folosi, firmele de telefonie mobilă fiind obligate să le blocheze.
Atunci când au decis să renunțe la condiționarea vânzării cartelelor telefonice de furnizarea datelor de identificare a cumpărătorului, parlamentarii au luat în calcul, pe lângă decizia din 2014 a Curții Constituționale a României (CCR – instituție care a declarat măsura neconstituțională), și faptul că Avocatul Poporului a reclamat la CCR, spre mijlocul lunii septembrie, ordonanța care stabilește că, de anul viitor, cartelele prepay vor putea fi cumpărate doar cu buletinul, respectiv OUG nr. 62/2019.
Atenție! Proiectul nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat și de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (3)