Concret, potrivit Codului muncii, „anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activității”.
Pe scurt, informațiile contractelor noi de muncă trebuie trimise autorităților înainte ca salariații să-și înceapă efectiv activitatea.
Dacă nu se face acest lucru, atunci vorbim de muncă nedeclarată, pe care inspectorii muncii o pot sancționa cu 20.000 de lei amendă pentru fiecare persoană în cazul căreia s-a încălcat legislația. În total, amenda nu poate depăși, însă, 200.000 de lei.
În afară de această faptă, controalele autorităților din 2018 și 2019 arată că alte două fapte sancționate des în urma controalelor sunt primirea salariaților la muncă fără să li se încheie contracte de muncă și primirea la muncă fără un certificat medical.
Toate termenele ce trebuie respectate de angajatori, atunci când vorbim de raportări obligatorii în aplicația Revisal, au fost detaliate de redacția noastră în articolul de aici. Acestea sunt relativ noi, din moment ce regulile au fost schimbate la finele anului 2017.
În altă ordine de idei, nu uita că modificările salariale se raportează în Revisal, în prezent, în 20 de zile lucrătoare. Asta după ce anii trecuți au tot fost unele modificări referitoare la acest termen.
Informații mai multe despre angajarea salariaților pot fi găsite în articolul nostru de aici.
Comentarii articol (1)