Hotărârea CJUE arată că, pe de o parte, pentru că permite accesul liber la tren și, pe de alta, pentru că urcă în tren, atât compania de transport, cât și călătorul își arată intenția de a intra într-un raport contractual și are la bază o situație petrecută în Belgia.
După cum stabilește regulamentul Societății Naționale a Căilor Ferate Belgiene (SNCB), călătorii care circulă cu trenul fără a deține o legitimație de transport valabilă sunt amendați.
Chiar dacă nu au un bilet valabil, potrivit condițiilor de transport ale SNCB, călătorii pot rezolva această situație fie plătind pe loc contravaloarea călătoriei (majorată cu o suprataxă numită “preț de bord”), fie prin plata, în cel mult 14 zile, a unei sume forfetare de 75 de euro. După trecerea acestui termen, trebuie plătită o sumă mult mai mare, respectiv de 225 de euro.
În cazul judecat de CJUE, trei călători au refuzat oricare dintre rezolvările de mai sus, astfel că SNCB i-a dat în judecată pentru a-i obliga pe aceștia să plătească sume de până la 2.400 de euro.
Atunci când a făcut acest demers, SNCB a susținut că raporturile juridice dintre societatea de transport și fiecare dintre călătorii în discuție nu sunt de natură contractuală, ci administrativă, întrucât aceștia nu au cumpărat o legitimație de transport și astfel amenzile au ajuns la valori foarte mari.
În acest context, decizia CJUE stabilește clar care sunt raporturile juridice între cele două părți (călătorul fără bilet și compania de transport feroviar), respectiv că este vorba despre un contract de transport.
În ceea ce privește condiția deținerii unei legitimații de transport pentru a putea considera că vorbim, într-adevăr, de un contract de transport, Curtea consideră că legitimația de transport nu este altceva decât instrumentul care materializează contractul de transport.
Comentarii articol (2)