Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost adoptată tacit, zilele trecute, la Camera Deputaților și, pentru a se aplica, mai are nevoie doar de votul decisiv al Senatului.
În esență, se dorește nu doar extinderea interdicției unor anumite manifestări în școli, grădinițe și orice alte structuri de învățământ, ci și stabilirea unei sancțiuni care momentan lipsește din Legea educației pentru toate tipurile de activități interzise. De pildă, deși activitățile politice sunt interzise, nu există o sancțiune pentru nerespectarea legii.
În primul rând, propunerea vizează interzicerea prozelitismului (devotament fanatic) bazat pe criterii de sex și de gen din spațiile destinate educației. Inițiatorul susține că fenomenul prozelitismului de acest fel a devenit un pericol real în sistemul de învățământ, în contextul în care, în ultimii ani, s-a conturat o nouă ideologie de gen.
Momentan, Legea educației interzice doar prozelitismul religios, activitățile politice și activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a elevilor și profesorilor. Ele vor rămâne în continuare interzise în unitățile de învățământ, numai că interdicția va fi dublată și de o sancțiune destul de drastică.
Astfel, pentru orice activitate dintre cele de mai sus se vor putea da amenzi (de către poliție) între 10.000 și 50.000 de lei.
Atenție! Propunerea legislativă trebuie adoptată de Camera Deputaților, aprobată prin decret de președintele statului și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
Comentarii articol (1)