1. Noua Lege privind spălarea de bani și obligația de a arăta beneficiarul real celor de la registrul comerțului.
Anul 2019 a adus o nouă lege importantă: Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, care a înlocuit astfel vechea reglementare și a venit cu unele obligații noi pentru companii. Una dintre noutăți este aceea de a arăta beneficiarul real al afacerii. Astfel, înmatricularea unei companii la registru nu mai este posibilă fără a declara cine controlează în mod real afacerea respectivă. Firește, obligate sunt și firmele deja înregistrate, care trebuie să facă raportarea la termen, altfel riscă sancțiuni substanțiale - detalii, aici.
2. Interzicerea acțiunilor la purtător
Aceeași lege prevede și interzicerea acțiunilor la purtător, iar cele deja existente vor trebui convertite până în ianuarie 2021.
În august 2019, Legea societăților a fost modificată și s-a atenuat interdicția de a fonda firme de către cei condamnați la închisoare pentru fapte de evaziune, corupție sau alte fapte financiare - practic, acum, doar dacă judecătorul interzice expres acest lucru, complementar pedepsei principal, vorbim de o interdicție, iar cea în virtutea legii a dispărut.
4. Comercianții cu activitatea oprită temporar de ANPC, obligați să afișeze la intrare o plachetă
O plachetă specială pe care scrie că unitatea are activitatea oprită temporar de Autoritatea Națională de Protecția Consumatorului (ANPC) trebuie afișată, mai nou, de către comercianții sancționați în acest fel. Dacă nu fac așa, comercianții riscă o amendă de până la 10.000 de lei.
Comercianții care pun la dispoziția clienților pungi de plastic plătesc, de anul acesta, la Administrația Fondului pentru Mediu, o ecotaxă mai mare, iar aceasta se aplică tuturor pungilor de plastic, indiferent de formă sau grosime.
6. Cazierul fiscal nu mai e cerut firmelor în relația cu autoritățile centrale și locale
Din august 2019, autorităților centrale și locale li s-a dat oficial acces electronic, prin aplicația PatrimVen, la cazierul fiscal al contribuabililor. Astfel că acesta nu ar mai trebui cerut de aceste autorități persoanelor, scutindu-le pe acestea de efortul de a și-l procura singure.
7. A intrat, în sfârșit, în vigoare Legea risipei alimentare - doar că e opțională
Legea privind diminuarea risipei alimentare le propune operatorilor agroalimentari luarea unor măsuri bine stabilite pentru a se reduce pe cât posibil acest fenomen îngrijorător. Adoptată în 2016, legea a intrat în vigoare abia anul trecut. Actul a fost modificat semnificativ în 2018 însă, într-atât încât s-a ajuns, de la un mecanism obligatoriu, la unul facultativ pentru operatorii economici din sectorul agroalimentar.
Un ordin al Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) obligă firmele din sectorul alimentar să arate Autorității atunci când își încheie activitatea și motivul pentru care s-a întâmplat asta.
9. Distribuitorii angro de carburanți nu mai sunt obligați să aibă depozite
O problemă majoră pentru companiile care se ocupă cu distribuirea și comercializarea angro a carburanților a fost rezolvată în primăvara lui 2019. Mai precis, Fiscul stabilise ca aceste firme să fie obligate să folosească depozite, indiferent dacă au nevoie de ele sau nu. Ulterior, la presiunea mediului de afaceri, s-a renunțat la această schimbare.
10. Firmele au, mai nou, cazier contravențional la Autoritatea de Protecția Consumatorilor
În cazierul contravențional se notează faptele pentru care au fost sancționate firmele, precum și felul sancțiunii, astfel încât, atunci când firma încalcă din nou legislația, sancțiunile să nu se repete și să fie mai dure.
11. Intrarea mai ușoară a antreprenorilor debutanți în piață prin simplificarea regimului francizei
În toamna lui 2019, o nouă lege a stabilit ca, înainte de a face o rețea de franciză, comercianții care vor să vândă o afacere în acest sistem să fie obligați s-o testeze în avans, pentru cel puțin un an, în cel puțin o unitate-pilot. Reprezentanții Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat spun că această schimbare va ușura intrarea pe piață a antreprenorilor debutanți în afaceri.
12. Registrul național de franciză a fost oficializat
Registrul național de franciză este gândit ca un registru electronic, în gestiunea Asociației Române de Franciză, care va funcționa ca o evidență cu informațiile furnizate de francizori/master francizați prin documentele de dezvăluire de informații.
13. Automatele comerciale trebuie dotate cu case de marcat
La mijlocul verii trecute s-a stabilit ca automatele comerciale deținute de companii să fie dotate, până la finalul anului 2019, cu case de marcat. Doar că autoritățile n-au mai apucat anul acesta să vină cu specificațiile tehnice ale aparatelor ce vor trebui montate în automatele comerciale, astfel că Guvernul a propus amânarea acestui termen de conformare cu un an, adică până la 31 decembrie 2020.
14. Comercianții nu mai pot vinde, din 2020, telefoane incompatibile cu RO-ALERT
Din iunie 2020, telefoanele incompatibile cu sistemul alertelor de urgență nu vor mai putea fi vândute, altfel comercianții vor risca amenzi de până la 100.000 de lei. Momentan, magazinele pot să vândă aparatele pe care le au în stoc sau pe care le-au contractat deja.
15. Noi condiții privind autorizația turistică de funcționare a plajelor
Autorizațiile de exploatare pot fi revizuite, mai nou, dacă, ulterior eliberării autorizațiilor de către autorități, apar elemente noi (necunoscute la momentul emiterii) care ar putea duce chiar la pierderea lor. În același timp însă, de anul acesta este posibilă emiterea autorizației pe durata mai multor sezoane estivale.
16. Noi reguli privind serviciile de plată se aplică din decembrie 2019
O lege care vizează actualizarea cadrului normativ privind serviciile de plată a fost oficializată spre final de an, actul transpunând în legislația noastră o directivă europeană din 2015. Odată cu apariția noilor reguli, furnizorii de servicii de plată au o serie de obligații suplimentare, toate pentru garantarea unor servicii de plată cât mai eficiente, însă și pentru protejarea confidențialității și îmbunătățirea securității datelor bancare ale clienților. Lipsa conformării ar putea fi adusă la cunoștința autorităților de către consumatorii cărora drepturile și interesele le sunt lezate din cauza neconformării.
ONRC s-a conectat anul acesta la BRIS, adică portalul care poate fi o resursă bună de informații despre companiile din țară și din alte state europene, utilă atât pentru companii, cât și pentru oamenii de rând, care vor să afle mai multe despre o firmă de la care vor să cumpere ceva, de pildă, sau pentru care au o perspectivă de muncă.