Mai precis, persoanele autorizate din instituțiile publice au scăpat de obligația ștampilării pentru documentele tipărite pe care sunt obligate legal să le semneze de mână și să le depună la trezorerii și la Finanțe. Conform Ordinului Ministerului Finanțelor 3.774/2019, vorbim de următoarele tipuri de documente:
- cererile pentru deschiderea de credite bugetare;
- dispozițiile bugetare privind repartizarea sau retragerea creditelor bugetare;
- cecurile multiple pentru ridicarea numerarului;
- cererile pentru înrolarea sau modificarea accesului sau revocarea accesului la funcționalitățile sistemului național de raportare, Forexebug;
- notele contabile de corecție CAB;
- fișele entităților publice.
Cu toate acestea, instituțiile publice care renunță la ștampilă trebuie să depună la trezorerii sau la Finanțe niște fișe cu specimenele de semnături ale persoanelor autorizate să depună documentele din lista de mai sus.
Dacă deja existau fișe depuse cu specimene de semnături, la momentul intrării în vigoare a ordinului de ministru, acestea își păstrează valabilitatea până când se depun fișe noi.
Entitățile de stat nu mai sunt obligate să ștampileze documentele depuse sau încheiate în relațiile dintre ele, conform unei legi care se aplică din luna octombrie 2019. De-atunci, fiecare entitate de stat a început să inventarieze cazurile în care nu mai este obligată să folosească ștampila și să emită acte normative în acest sens.
Una dintre primele astfel de măsuri a fost luată de autoritățile din domeniul sănătății, care au eliminat ștampila în relația tuturor entităților, fie ele publice sau private, cu casele teritoriale de sănătate.