Psihoterapeut Corina Dobre: De ce plânge copilul când e separat de părinte și cum să faceți față situației

Frica de separare a copilului, apariția și intensitatea ei, sunt influențate de mai mulți factori. Unul dintre aceștia este temperamentul copilului. Un copil cu un temperament sensibil, care răspunde rapid la stimuli emoționali, cu senzitivitate crescuta (auditivă, olfactivă, tactilă), care trece mai dificil dintr-o rutină în alta, care se adaptează mai greu contextelor noi, care trăiește intens emoțiile se va adapta cu mai multe lacrimi debutului de creșă, școală sau grădiniță.

De ce plânge copilul la grădiniță? Dar părintele?

Un alt factor care infulențează frica de separare a copilului, ce crește intensitatea acesteia, este modul în care părintele, mama sau tata, percepe despărțirea de copil. “Mi se pare devastator plânsul lui când îl las la grădiniță”, “Vreau să știu în orice minut ce face copilul meu, când nu sunt lângă el”, “Avem o relație specială si nu poate sta departe de mine”. Ce înțelege copilul din nesiguranța părintelui? Din nevoia acestuia de a-l verifica si a fi permanent cu ochii pe el?

Va interpreta că lumea largă este un loc periculos, că numai prezența mamei sau a tatălui îi garantează siguranța: “nu știu ce se va întâmpla cu mine dacă rămân singur”. Este în responsabilitatea părintelui să evalueze când îngrijorarea lui este legată de copil și nevoile reale ale acestuia, sau, dimpotrivă, exagerează, și este o problemă pe care el însuși o are de rezolvat. Unui părinte care duce cu greutate disconfortul copilului lui îi este de ajutor să se întrebe: Care este rolul meu ca părinte? Să îndepărtez toate pericolele din drumul copilului, pericole reale sau numai anticipate, sau să îl învăț cum să le depășească singur?

De ce plânge copilul la grădiniță și cum poate fi ajutat să se acomodeze?

Știu care sunt resursele copilului meu, sau, dimpotrivă, îl văd constant mic și vulnerabil și incapabil să facă față provocărilor? Ce duc în relația cu copilul meu și nu am rezolvat în celelate relații? Ca părinte, am nevoie să mă uit onest la mine și la vulnerabilitățile mele, să învăț cum sunt acestea activate și să îmi asum responsabilitatea vindecării lor.

Pe lângă informațiile legate de temperamentul copilului și cele ale vulnerabilităților părinților, sunt comportamente concrete pe care părintele le poate face pentru a ușura adapatarea copilului, desprinderea sa.

Oferiti-le copiilor informații despre locul unde vor merge, despre durată și ce ar putea să facă cât timp sunt despărțiți de dumneavoastră. Rețineți că predictibiltatea este unul dintre elementele care asigură stabilitatea. Chiar dacă plânge sau pare că nu vă ascultă, fiți siguri că le înregistrează. Vocea liniștită și calmă cu care i le impărtășiți îl vor ajuta pe copil să asocieze locul nou cu ideea de siguranță.

Nu ignorați momentul de separare, transformati-l într-un moment de “la revedere”. Obiectivul nostru nu este să ne prefacem că frica de separare nu există, să o bag sub preș, să o încui undeva departe. Dimpotrivă. Înainte de a se ocupa de frica copilului, părintele trebuie să fie în contact cu propriile lui emoții, să le rezolve cu înțelepciune.

Frica lui nu trebuie negată, ci înțeleasă

Ne concentrăm să normalizăm emoția copilului, fără să o amplificăm. “Da, înțeleg că îți este teamă, mama este aici cu tine, mai știi cum am povestit că ne îmbrățisăm strâns de la revedere să ai energie toată dimineața si apoi să rămâi la joacă cu copiii?” “Îți mai aduci aminte ce s-a întâmplat cu frica ieri, după ce ne-am luat la revedere, cât ai rămas la grădiniță? Mai știi cum mi-ai povestiti că s-a făcut din ce în ce mai mică până ai uitat de ea?” Sunt variante pozitive care permit copilului să trăiească toate emoțiile fără să fie copleșit de ele.

Dacă, însă, încerc să neg frica, să scap de ea cu orice preț, nu voi face decât să înrăutățesc situația: “Nu are de ce să îți fie frică, doamnele de aici sunt foarte drăguțe.”, “Nu mai plânge, copiii nu se joacă cu băieței sau fetițe plângăcioase.”, “Nu ai de ce să fii trist, o să faci numai lucruri drăguțe astăzi”. Frica nu dispare doar pentru că îmi doresc eu să dispară, dimpotrivă, cu cât o neg se va face și mai mare, pentru că nu înțeleg și nu răspund la mesajul pe care vrea să îl transmită. “Este mediul de aici unul sigur?” Construiți-vă cu copilul dvs. o rutină de “la revedere”, în care să puteți tolera neliniștea lui. Și da, nu mă retrag cu totul, dar este important să îl las să gestioneze o parte de neliniște, înainte să vin și să îl salvez.

Nu pleca fără să-i spui

Nu plecați când copilul nu este atent. Chiar dacă plânge, este esențial pentru el să știe că puteți trece împreună si peste momentele dificile. Obiectivul meu, ca părinte, nu este să nu plângă când ne despărțim, ci să îl învăț cum să gestioneze toate contextele, să știe că îi sunt alături, indiferent de cât de greu este, dar și care sunt abilitățile lui prin care poate face față oricărei situații.

Cum ar putea copilul meu să aibă încredere în mine, dacă atunci când se întoarce cu spatele am dispărut? Dumneavoastră ați avea încredere într-un astfel de adult? Copiii care sunt cei mai siguri pe relația cu părinții lor sunt aceia care sunt cei mai îndrăzneți și care explorează cu ușurință. Copiii care sunt nesiguri de relația cu părinții vor fi aceia care se vor întoarce mereu și se vor agăța.

Frica de separare poate fi una firească, iar abordată cu înțelepciune de părinți le poate dezvolta copiilor abilități pe care să le folosească întreaga viața. Dacă însă o privesc ca pe ceva amenințător și nu caut să înțeleg cauzele ei – fie temperamentul copilului, fie vulnerabilitățile părinților, da, se poate transforma într-o formă de anxitetate, ce va opri copilul să exploreze, să experimenteze, să găsească incitant mediul din afara casei.

Corina Dobre – psiholog și psihoterapeut cognitiv comportamental, lucrează de mai bine de zece alături de părinți și copiii lor. Mamă a doi băieți adolescenți, alături de practica de cabinet, Corina coordonează programe direct pentru adolescenți, dar și pentru părinții adolescenților. Programele pentru adolescenți au ca scop înțelegerea transformărilor vârstei, conștientizarea propriilor trăiri și descoperirea de resurse pentru a crește armonios și în contact cu propriile valori și nevoi.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.