Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul educației a trecut de Camera Deputaților, a fost adoptată recent de Senat și urmează să fie trimisă la promulgare.
Potrivit actului, spre deosebire de facilitățile pe care le au în prezent, elevii ar putea beneficia de gratuitate 100% pentru transportul în comun, nu 50%, cât este în prezent.
De asemenea, elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu ar putea beneficia de decontare navetei pe bază de abonament sau prin acordarea sumei pentru 52 de călătorii dus-întors pe an, dacă stau în gazdă. În prezent, elevilor le sunt decontate doar 16 călătorii pe an (câte opt pentru fiecare semestru).
O altă noutate adusă de actul normativ este că, pentru decontarea acestor 52 de călătorii, nu va mai conta distanța parcursă. În prezent, limita este stabilită la 50 de km.
Potrivit propunerii legislative, gratuitatea ar viza intrările la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film, precum și la manifestări culturale și sportive. În prezent, elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75%.
Atenție! Pentru a se aplica, propunerea legislativă trebuie promulgată de președintele statului și publicată în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (1)