Legea referitoare la folosirea autovehiculelor destinate transportului elevilor, care încurajează autoritățile locale din localitățile aglomerate să organizeze sisteme de transport proprii pentru elevi, a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Norma limitează accesul la această formă gratuită de transport la profesori, elevi și însoțitori ai acestora, iar șoferii vehiculelor școlare vor putea rămâne fără serviciu, dacă nu respectă această prevedere. Citește articolul
Deoarece s-a stabilit, printr-o hotărâre oficializată recent, modificarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi, astfel încât toate consiliile județene să poată stabili rapid valoarea sumei forfetare la care au dreptul elevii, și școlarii ce nu au primit până acum de bani de navetă vor putea beneficia de această facilitate. Citește articolul
Printr-o ordonanță oficializată joi, cadrul legal pentru plata și decontarea transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu a fost modificat. Mai exact, printre altele, s-a stabilit majorarea sumei acordate pentru transportul elevilor navetiști și reglementarea posibilității ca nivelul minim al acesteia să poată fi majorat prin hotărâre a Guvernului. Citește articolul
Orașele și municipiile din țara noastră vor putea beneficia, din anul școlar 2022 - 2023, de înființarea unor curse școlare, potrivit unei legi publicate chiar azi în Monitorul Oficial. Citește articolul
După cum a fost stabilit încă din iarnă, anul școlar 2021-2022 începe chiar azi. Școala începe cu prezență fizică pentru toți copiii și cu portul obligatoriu de mască la interior. În plus, în vara ce s-a încheiat recent au fost stabilite, printre altele, atât regulile pentru decontarea navetei elevilor, pentru acordarea de feedback despre activitatea profesorilor, cât și faptul că avizele epidemiologice solicitate copiilor la reintrarea în colectivitate nu mai sunt necesare în situația revenirii din vacanțe. Citește articolul
În urma unor decizii ale Curții Constituționale a României (CCR), dintre care cea mai recentă a fost publicată luni în Monitorul Oficial, s-a stabilit că nu vorbim de o discriminare în tratamentul legal aplicat firmelor doar pentru că anumiți transportatori rutieri sunt scutiți de plata rovinietei. Automat, asta înseamnă că nu vorbim nici de o neconstituționalitate. Citește articolul
În iunie, Guvernul a stabilit ca elevii care nu merg la școală în localitatea de domiciliu să beneficieze de decontarea cheltuielilor de transport între localitatea unde locuiesc și cea în care învață. Pentru ca elevii să poată recupera cheltuielile făcute cu naveta, autoritățile au oficializat marți și metodologia de decontare. Chiar dacă, prin oficializarea metodologiei, au fost stabilite toate detaliile legale, de principiu, decontarea navetei elevilor va fi posibilă din toamnă, odată cu începerea cursurilor școlare. Citește articolul
Elevii care nu merg la școală în localitatea unde locuiesc vor beneficia de decontarea cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu și cea în care urmează cursurile școlare, potrivit unei ordonanțe ce a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Astfel, această măsură va permite ca toți elevii din țara noastră să beneficieze de transport gratuit la școală, indiferent că fac școala în localitatea de domiciliu sau nu. Totuși, pentru ca elevii să poată deconta naveta, autoritățile trebuie să stabilească atât modul concret, cât și actele în baza cărora se va putea face asta. Citește articolul
Elevii din învățământul preuniversitar vor putea călători gratuit cu mijloacele de transport în comun de la nivel local şi judeţean, precum şi cu trenul şi metroul, pe baza carnetului de note, după ce legea care prevede aceste facilităţi a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial. Legea va intra în vigoare de joi, 5 noiembrie 2020. Citește articolul
Marţi, la Parlament au fost depuse o serie de proiecte legislative ce vizează asigurarea unei contribuţii zilnice de hrană pentru copiii de creşă şi grădiniţă în valoare de 15 lei/zi, asigurarea transportului elevilor cu autobuze şcolare pentru localităţile cu peste 50.000 de locuitori, înfiinţarea unor locuri de parcare pentru gravide sau familii cu copii mici lângă şcoli şi alte clădiri cu utilitate publică, precum şi acordarea unui stimulent de risc poliţiştilor locali în valoare de 2.000 lei, pe modelul celui acordat medicilor şi profesorilor. Citește articolul