După cum a fost stabilit încă din iarnă, anul școlar 2021-2022 începe chiar azi. Școala începe cu prezență fizică pentru toți copiii și cu portul obligatoriu de mască la interior. În plus, în vara ce s-a încheiat recent au fost stabilite, printre altele, atât regulile pentru decontarea navetei elevilor, pentru acordarea de feedback despre activitatea profesorilor, cât și faptul că avizele epidemiologice solicitate copiilor la reintrarea în colectivitate nu mai sunt necesare în situația revenirii din vacanțe.
1. Care sunt regulile după care se vor desfășura cursurile școlare (cel puțin în prima fază). Școala începe cu prezența fizică zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ. Prezența fizică a preșcolarilor și elevilor va rămâne regulă până ce incidența îmbolnăvirilor cu COVID-19 trece de 6 la mia de locuitori. În plus, se va menține obligativitatea purtării măștii în spațiile închise. Autoritățile recomandă ferm purtarea măștii de uz medical, însă sunt admise și măști de tip textil, atâta timp cât sunt purtate corect (să acopere nasul și gura).
2. Cum se obțin bani de transport pentru elevii care fac naveta. Tot în această vară, autoritățile au stabilit ca elevii care nu merg la școală în localitatea de domiciliu să beneficieze de decontarea cheltuielilor de transport între localitatea unde locuiesc și cea în care învață. Ulterior au stabilit și regulile necesare elevilor pentru recuperarea cheltuielilor făcute cu naveta. De principiu, elevilor li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, prin intermediul unităților de învățământ unde sunt școlarizați, în limita a 50 de kilometri. Sumele pot fi cerute de elevi și în avans.
3. Din acest an, elevii dau feedback despre activitatea profesorilor. De-acum, profesorii din ciclul primar, gimnazial sau liceal vor putea afla, la finalul fiecărui semestru, ce cred elevii despre activitatea lor. Prin fișa de feedback, care va trebui folosită în fiecare dintre cele două semestre ale anului școlar, după ce situația școlară a elevilor este încheiată, profesorii vor putea invita elevii să-și spună părerea cu privire la activitatea lor de la clasă. Feedback-ul reprezintă colectarea de informații despre reacțiile elevilor la procesul de predare - învățare - evaluare și despre relația elev - profesor.
4. Nu se mai cere avizul epidemiologic la revenirea din vacanțe. Avizele epidemiologice solicitate preșcolarilor și elevilor la reintrarea în colectivitate după o absență de trei zile consecutive nu mai pot fi cerute în situația revenirii din vacanțe. Până acum și accentuat de pandemia de coronavirus, regula prezentării unui aviz epidemiologic pentru (re)intrare în colectivitate era aplicată arbitrar de către instituțiile de învățământ: unele cereau, iar altele nu.
5. De asemenea, nu se mai cer la școală locul de muncă, ocupația sau profesia părinților. Astfel, din anul școlar ce începe chiar azi, diriginții și învățătorii nu vor mai putea cere, colecta și prelucra, așa cum se întâmpla până acum, date legate de locul de muncă, ocupația sau profesia părinților elevilor din clasele pe care le coordonează. Interdicția vizează atât școlile de stat, cât și pe cele private.
6. Părinții mai pot primi zile libere dacă elevii nu merg fizic la școală doar în câteva cazuri. Mai exact, așa cum stabilește legislația în vigoare, părinții pot primi libere plătite doar dacă școlile vor fi închise ca urmare a vremii nefavorabile sau a unor situații extreme. Pentru că actele normative care stabileau asta nu se mai aplică, zilele libere pentru părinți la închiderea școlilor din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu COVID-19 nu mai sunt disponibile. Dacă autoritățile centrale vor decide, totuși, că se impune închiderea școlilor din cauza numărului mare de îmbolnăviri, va fi necesară adoptarea unui act normativ nou în acest sens.
7. Cum pot obține părinții zile libere de la angajator dacă copilul lor este carantinat sau în izolare. O primă variantă prin care părinții pot avea zile libere este de a solicita medicului de familie un concediul medical pentru îngrijirea copilului pe perioada carantinei sau izolării. Concediul medical pentru îngrijirea copilului se acordă dacă părintele a muncit cel puțin șase luni în ultimele 12 luni, timp în care au fost plătite contribuțiile de sănătate. O a doua variantă, și poate cea mai simplă, este luarea unor zile de concediu de odihnă, dacă salariatul mai are disponibile, însă pentru acest lucru trebuie ca angajatorul să își dea acordul.
Comentarii articol (0)