Atunci când sunt în discuție încălcări ale unor dispozițiile legale, uneori chiar ale unor drepturi fundamentale, cu siguranță vor exista și sancțiuni. Însă acestea nu sunt întotdeauna prevăzute în mod direct sau explicit - așa cum este și situația în care angajatorul împiedică salariații să-și exercite dreptul la concediul de odihnă anual plătit. Citește articolul
Compensarea în bani a concediului anual de odihnă nu este posibilă, cu excepția situației în care contractul încetează. Deci, situația în care salariatul i-ar solicita angajatorului sau cea în care ar accepta o ofertă a acestuia pentru plata zilelor de concediu restante nu se încadrează în limitele legale, fiind chiar o interdicție explicită în acest sens. Citește articolul
Deși, în principiu, dispozițiile legale sunt acoperitoare, nu este suficientă lecturarea lor, ci este necesară interpretarea corectă a acestora, inclusiv prin raportare la celelalte dispoziții care au legătură sau, într-o anumită măsura, le influențează. Un calcul, aparent simplu pentru specialiști, poate pune în dificultate salariații și astfel apar situații în care un salariat poate fi „convins” că numărul de zile lucrate, la care se adaugă și un așa-zis „concediu de odihnă forțat”, depășește numărul de zile lucrătoare dintr-o lună. Citește articolul
Faptul că regulile rămân pe hârtie nu mai este de mult timp o „știre șoc”, însă atunci când mai multe drepturi fundamentale sunt nu doar ignorate, ci și încălcate în mod direct, se impune reluarea aspectelor esențiale care guvernează relațiile de muncă. Atunci când vine vorba despre concediul de odihnă anual, angajatorul nu poate refuza acest drept, altfel salariații se pot adresa Inspecției Muncii sau chiar instanței de judecată. Citește articolul
Circulă, de câteva zile, prin presă și pe platformele de socializare informația potrivit căreia zilele de concediu de odihnă anual plătit se pot pierde dacă nu sunt efectuate într-un anumit interval de timp, potrivit unui proiect de modificare a Codului muncii - doar că nu toată lumea citește cu atenție informația că proiectul nu e din Parlamentul României, ci din Republica Moldova. Nu vom analiza în acest material dacă și cum s-ar putea modifica regulile relațiilor de muncă din Republica Moldova, ci vom relua aspectele care sunt relevante la nivelul Uniunii Europene și, punctual, în România, în privința concediului de odihnă neefectuat la timp. Citește articolul
Într-un caz recent, CJUE a reconfirmat dreptul angajaților de a primi o compensație financiară pentru zilele de concediu neefectuate înainte de a demisiona, decizie care vine în sprijinul unui funcționar public italian care a solicitat compensație pentru 79 de zile de concediu rămase neutilizate și a fost respins pe motivul controlului asupra cheltuielilor bugetare. Totuși, CJUE a recunoscut că nevoile organizaționale ale angajatorului din sectorul public sunt importante, dar acestea nu pot subordona dreptul angajatului la concediu plătit. Dacă și în ce măsură aceste zile neluate nu ar mai putea fi compensate în anumite situații reprezintă un subiect ce a fost discutat în ultimii ani la nivel european, însă nicio modificare a directivei privind timpul de lucru nu s-a cristalizat în acest sens până acum. Citește articolul
Orice salariat trebuie să beneficieze de o perioadă de repaus anual, de cel puțin 20 de zile și să-și poată exercita acest drept în mod efectiv, deci nu pot exista limitări, condiționări sau renunțări cu privire la concediul de odihnă anual. Dacă am considera că toți angajatorii respectă cu strictețe dispozițiile Codului muncii și fac programarea concediilor de odihnă pentru anul următor până la finalul anului curent, cu consultarea colectivă sau individuală a salariaților, după caz, sigur ne întrebăm la un moment dat ce facem în cazul angajărilor noi. Cu alte cuvinte, cum se dobândește dreptul la concediu de odihnă în cazul noilor angajați: puțin câte puțin sau după aproape un an de muncă? Citește articolul
Probabil că nu toate aspectele din Codul muncii sunt clare pentru angajatori, însă cele mai importante sunt suficient de clare și nu ar trebui să apară în practică situații în care relația de muncă să se transforme într-o nesfârșită serie de abuzuri, iar faptul că munca se prestează sub autoritatea angajatorului nu reprezintă un drept absolut al acestuia să decidă „ce și cum”. Într-un context de precaritate, unele categorii de angajați sunt predispuse să accepte condiții de muncă ce presupun zero concedii, repaus săptămânal redus și ore de muncă în plus, cu riscurile aferente asupra sănătății și capacității lor de muncă. Iar când își găsesc vocea pentru a spune „stop”, angajatorii se debarasează de ei încălcând, până la momentul final al relației de muncă, cât mai multe norme legale.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis recent că un angajat care a fost plasat în carantină din cauza contactului cu o persoană infectată cu COVID-19 nu are dreptul automat de a-și reporta concediul anual plătit. Potrivit CJUE, carantina servește unui scop diferit față de concediul de odihnă și angajatorii nu sunt responsabili pentru circumstanțele externe care pot interfera cu acesta. Citește articolul
Una dintre cele mai frecvente probleme în relațiile de muncă este programarea și efectuarea concediului de odihnă anual. Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a programa concediile până la finalul anului curent pentru anul următor, dar cu consultarea colectivă sau individuală a salariaților. Totuși, aceste dispoziții nu sunt întotdeauna respectate și astfel apar și conflictele de muncă. Opinia salariaților, în special a celor care sunt părinți, trebuie luată în considerare pentru a asigura un echilibru optim între viața profesională și cea personală. Citește articolul