Printr-o decizie pronunțată recent, Înalta Curte a stabilit că executarea de către angajator, la iniţiativa sa, a hotărârii judecătoreşti pronunţate de prima instanţă în sensul reintegrării salariatului pe postul deţinut anterior concedierii nelegale presupune înştiinţarea acestuis din urmă cu privire la reactivarea contractului şi cu privire la data reluării efective a raporturilor de muncă. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit acum ceva vreme un aspect deosebit de important: perioada dintre o concediere nelegală și reintegrarea dispusă de instanță trebuie asimilată unei perioade de muncă efectivă pentru calcularea concediului anual plătit. Citește articolul
Reintegrarea unui angajat în funcția deținută înainte de concediere nu necesită semnarea unui nou contract de muncă, ci presupune reluarea relației de muncă în aceleași condiții anterioare, conform hotărârii judecătorești. Procesul de reintegrare implică o serie de pași la nivel intern și luarea unei decizii care să respecte întocmai hotărârea judecătorească, existând riscuri legale în cazul nerespectării acesteia - răspunderea penală și civilă. Citește articolul
Când se ajunge în situația în care o instanță de judecată dispune repunerea părților în situația anterioară concedierii, angajatorii nu procedează întotdeauna la respectarea hotărârii, o fac cu multă întârziere sau în condiții care nu corespund ideii de repunere în situația anterioară: de pildă, schimbă locul sau felul muncii, nivelul salarial ș.a.m.d. Citește articolul
Salariații se pot găsi în tot felul de situații problematice atunci când angajatorul decide că vrea să „scape” de ei cu orice preț. Mulți angajatori profită de faptul că salariații nu cunosc atât de bine legislația pentru a apela la practici abuzive ce nasc adevărate „mituri” pe piața muncii. Mituri pe care le demontăm în articolul de față. Citește articolul
Un salariat care a fost concediat ilegal poate să obțină în instanță desființarea deciziei de concediere și obligarea angajatorului la reintegrarea în vechea funcție. În același timp, salariatul aflat într-o asemenea situație mai are o serie de drepturi, inclusiv dreptul de a beneficia de concediu de odihnă pentru perioada aflată între momentul concedierii ilegale și cel al reintegrării în vechea funcție, după ce recent Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în acest sens. Citește articolul
Oricine este concediat ilegal poate să ceară instanței sesizate cu anularea unei decizii ilegale de concediere, printre altele, reintegrarea la vechiul loc de muncă. Dacă din punct de vedere juridic lucrurile par destul de clare, trebuie să știți, din perspectiva relațiilor la locul de muncă ulterior reintegrării, ce se poate întâmpla după revenirea acolo. Acest lucru depinde, în primul rând, de angajator, însă depinde și de motivul pentru care fostul salariat a cerut reintegrarea. Citește articolul
Ca angajator, vă puteți lovi de situații în care concedierea unui salariat este considerată ca fiind ilegală, de către o instanță. Astfel, printre măsurile dispuse împotriva firmei, una s-ar putea să fie reintegrarea salariatului concediat ilegal la vechiul loc de muncă. Însă cum pot evolua relațiile cu salariatul reintegrat într-un astfel de context? Citește articolul
Posibilitatea angajatului de a cere reintegrarea pe un post de pe care a fost concediat ilegal reprezintă, pentru acesta, un remediu prin care se încearcă eliminarea oricărui efect negativ al concedierii. Totuși, pot apărea cazuri când postul de pe care a fost concediat un salariat nu mai există. Ce se întâmplă în astfel de situații? Citește articolul
Angajații care consideră că au fost concediați ilegal pot contesta decizia de concediere și pot obține diverse remedii, de la despăgubiri egale cu salariile neplătite, la reintegrarea în cadrul vechiului loc de muncă. Însă, pentru a obține astfel de remedii, angajatul trebuie să facă o serie de pași. Citește articolul