Ce drepturi are un salariat reintegrat în funcție, după ce a fost concediat ilegal

Din start, trebuie precizat că protecția pe care o obține un salariat, în temeiul Codului muncii, atunci când vine vorba de stabilitatea locului său de muncă este destul de ridicată. Cu alte cuvinte, un angajat nu poate fi concediat decât în anumite cazuri excepționale. Am arătat, aici și aici, în ce situații ar putea fi concediat un angajat în mod legal.

Dacă, însă, nu sunt respectate condițiile la care am făcut referire în acele articole, atunci salariatul va putea să conteste în instanță decizia de concediere și să obțină desființarea acesteia, ca urmare. Motivele pentru care un salariat ar putea să procedeze astfel le-am arătat aici.

Atenție! Salariații care consideră că au fost concediați ilegal au la dispoziție 30 de zile calendaristice de la comunicarea deciziei de concediere în care să conteste în instanță decizia. Pe de altă parte, Legea nr. 62/2011 prevede un termen de 45 de zile calendaristice de la data la care salariatul a aflat de decizia de concediere. Nu este absolut clar care e relația între cele două termene.

Ce drepturi are salariatul, ulterior reintegrării

În articolul prezent, însă, vreau să mă refer la drepturile pe care le are un salariat ce a reușit să obțină, în instanță, desființarea unei decizii de concediere. Primul drept (care a fost anticipat, deja) este posibilitatea salariatului de a obține reintegrarea pe vechea sa poziție, de unde a fost concediat ilegal. Practic, din moment ce concedierea nu s-a făcut cu respectarea legii, angajatorul este obligat să repare situația angajatului, primindu-l pe acesta înapoi.

O problemă ce ar putea, apărea, aici, este situația desfințării vechiului loc de muncă al salariatului concediat ilegal, ulterior acelei concedieri. Conform jurisprudenței, angajatorul este obligat, în continuare, la reintegrarea salariatului în muncă - deși acest lucru nu mai este posibil, obiectiv, în ceea ce privește exact vechea poziție. În asemenea situații, am discutat, în detaliu, aici, cum trebuie procedat - nefiind singura soluție, ci doar un exemplu.

După aceea, angajatul reintegrat în muncă are dreptul, conform Codului muncii, la plata unei despăgubiri echivalente cu salariile la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi fost concediat ilegal. De asemenea, despăgubirea trebuie să fie echivalentă cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.  

În plus, salariatul concediat are dreptul să beneficieze de concediu de odihnă pentru perioada care situată între momentul concedierii și acela al revenirii la locul de muncă. Soluția a fost dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în contextul unei întrebări preliminare adresate recent acesteia. În acest context, este important de precizat că dreptul acesta se va acorda doar dacă salariatul, în perioada menționată mai sus, nu a lucrat altundeva, beneficiind acolo de concediu de odihnă (sau putând beneficia de concediu de odihnă, dacă nu l-a efectuat).

Un lucru ce ar mai trebui menționat este că perioada situată între momentul concedierii și cel al reintegrării în funcție ar trebui considerată ca fiind vechime în muncă. Chiar dacă în Codul muncii, în cadrul secțiunii referitoare la concedieri ilegale, nu este precizat acest lucru expres, el reiese dintr-o interpretare sistemică a Codului.

În esență, același act normativ prevede că, dacă salariatul nu cere să fie reintegrat pe vechea poziție, dar cere desființarea unei decizii de concediere ilegale, contractul de muncă încetează la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de soluționare a litigiului dintre angajat și angajator. Cu alte cuvinte, contractul de muncă se consideră că nu a încetat niciodată - concedierea fiind ilegală. Cu atât mai mult se justifică o astfel de interpretare în situația reîntoarcerii salariatului la vechiul loc de muncă, ulterior reintegrării (părțile fiind repuse în situația anterioară). 

Pe de altă parte, Codul muncii prevede că vechimea în muncă este dată de munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă. În baza unei interpretări strict formaliste, cineva ar putea susține că, între perioada concedierii și cea a reintegrării în muncă, salariatul nu a prestat muncă. Adică e vorba de două condiții: (i) existența contracutului individual de muncă și (ii) prestarea propriu-zisă a muncii. Chiar dacă prima condiție ar fi îndeplinită, cea de-a doua nu este, în baza unei astfel de interpretări.

Însă o astfel de interpretare cu greu ar putea fi acceptată. Într-o asemenea situație, s-ar crea o discriminare nejustificată între un salariat ce muncește și unul concediat ilegal, care nu a putut să muncească din cauza unor motive pe care nu le putea controla. Mai mult, nu trebuie uitat că scopul reintegrării în muncă, în situația de mai sus, este fix aducerea - pe cât posibil - salariatului în situația în care ar fi fost dacă nu ar fi fost concediat.