Conform CJUE (în cauzele conexate C-762/18 și C-37/19), „perioada cuprinsă între concedierea nelegală și reintegrarea în muncă a lucrătorului trebuie asimilată unei perioade de muncă efectivă în vederea stabilirii drepturilor la concediu anual plătit. În consecință, un lucrător concediat nelegal, apoi reintegrat în muncă, în conformitate cu dreptul național, în urma anulării concedierii sale printr-o hotărâre judecătorească, are dreptul la concediu anual plătit dobândit în această perioadă”.
Mai mult, dacă, ulterior reintegrării, relația de muncă încetează și salariatul nu și-a efectuat zilele de concediu de odihnă la care avea dreptul în perioada menționată mai sus, acesta trebuie să fie compensat (mai multe detalii despre această problemă pot fi găsite aici).
Motivul esențial pentru care CJUE a ajuns la concluziile de mai sus este faptul că, pentru un salariat care nu poate să își îndeplinească atribuțiile de serviciu dintr-un motiv imprevizbil și independent față de el, dreptul la concediu de odihnă nu ar putea fi condiționat de o obligație de a lucra efectiv. O asemenea situație, conform aceleiași instanțe, este cea de mai sus, când un salariat este concediat ilegal și nu poate lucra, efectiv, din acest motiv.
Există, însă, cazuri în care, deși consideră că a fost concediat ilegal și cheamă fostul angajator în judecată, salariatul ajunge să lucreze altundeva în perioada situată între momentul concedierii de la fostul angajator și momentul reintegrării în funcție la același angajator de unde a fost dat afară. Într-o astfel de situație, CJUE consideră că salariatul „nu va putea invoca drepturile sale la concediu anual plătit corespunzătoare perioadei în care a ocupat acest loc de muncă decât în raport cu noul angajator”.