Declarația unică, intrată deja în al treilea an de "existență fiscală" este folosită, în principal, de persoanele fizice autorizate, de cei care obțin venituri din profesii liberale, chirii sau dividende. Prin acesta, contribuabilul declară cât câștigă/cât estimează pe acest an și cât are de plătit la stat ca impozit și contribuții sociale.
Introdusă în 2018, ea a venit la pachet și cu reduceri de impozit și contribuții, dar care au fost valabile doar pentru declarația pe veniturile și dările aferente anului 2018.
Bonificații pentru plata mai devreme a dărilor datorate pe 2020 nu există, așa cum nu au fost acordate nici anul trecut, adică aferent declarației pe 2019.
Chestiunea a fost confirmată recent și de cei de la Fisc, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe tema declarației unice: nu se acordă bonificații, din moment ce nu sunt prevăzute în legea bugetului de stat pe acest an.
Declarația unică are un nou termen anul acesta - 25 mai - până la care contribuabilii au de făcut următoarele chestiuni:
- să plătească tot ce datorau pe anul precedent (declarația pentru 2019) și să finalizeze astfel situația anului trecut;
- să estimeze ce obțin și ce au de plătit pentru anul acesta (termenul-limită pentru plățile pentru 2020 fiind 15 martie anul viitor).