Legea nr. 43/2020, apărută luni în Monitorul Oficial, modifică Codul rutier, începând din 9 aprilie, astfel încât să li se ofere șoferilor posibilitatea de a folosi telefonul mobil atunci când conduc, utilizându-i funcția "hands free".
Anul trecut, Codul rutier a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 11/2019, care a prevăzut ca atât șoferii, cât și cei care conduc diverse vehicule pe drumurile publice (căruțe, biciclete, trotinete etc.) pot fi amedați dacă folosesc, pe durata deplasării, telefonul mobil sau orice alt aparat care poate face poze ori filmări. Practic, folosirea telefonului în timpul condusului a fost total interzisă, inclusiv dacă se folosea funcția "hands free".
Practic, legea apărută luni în Monitor nu face altceva decât o întoarcere la reglementarea de dinaintea acelei ordonanțe, introducând la loc prevederea conform căreia telefoanele pot fi folosite de către conducătorii de vehicule pe durata deplasării, dacă sunt prevăzute cu dispozitive de tip "mâini libere" (de exemplu, casca bluetooth).
"Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere»”, prevede, din 9 aprilie, Codul rutier.
Așadar, șoferii, bicicliștii și alți conducători de vehicule nu vor mai putea fi amendați doar pentru că utilizează telefonul mobil sau orice dispozitiv cu funcție de înregistrare video, în timp ce se deplasează, așa cum este posibil acum pe normele legislative în vigoare. Amenzile vor fi aplicate numai pentru cei care folosesc telefoanele mobile fără "hands free", în timpul mersului pe drumurile publice.
Comentarii articol (5)