Coronavirus: Pot firmele să se folosească de forța majoră pentru a justifica neexecutarea unui contract?

Din start, trebuie făcută diferența între două situații: ipoteza în care o firmă nu a inclus în contractul ei nicio prevedere referitoare la forță majoră și situația în care o astfel de prevedere există (ce ar putea viza situațiile care pot fi considerate de forță majoră, cum poate fi invocată forța majoră, care sunt efectele acesteia etc.).

Prima situație ar putea pune mai multe semne de întrebare părților vizate, fix din cauză că nu s-au gândit la această problemă și din cauză că, într-o astfel de situație, se aplică prevederile din Codul civil referitoare la forță majoră.

Forța majoră aplicată în temeiul Codului civil  

Forța majoră, în esență, reprezintă o justificare pentru neexecutarea - temporară sau permanentă, după caz - a obligațiilor pe care o persoană le are în temeiul unui contract. Așadar, o firmă ar putea, în mod valid, să nu își ducă la îndeplinire o obligație (de exemplu, de a livra bunuri sau materie primă), dacă poate să justifice faptul că motivul neexcutării a fost un caz de forță majoră.

Conform Codului civil, forța majoră se referă la „orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”. Dacă cineva nu poate să își execute obligațiile din cauza aceasta, atunci persoana respectivă nu va mai răspunde pentru acea neexecutare, ceea ce înseamnă că nu ar putea fi ținută să repare eventualul prejudiciu pe care l-a cauzat prin neexecutare. Pe lângă aceste lucruri, astfel cum menționează și avocații de la Voicu Filipescu, trebuie arătată o legătură de cauzalitate între eveniment și neexecutarea obligațiilor contractuale. 

Îndeplinește coronavirus criteriile menționate mai sus?

Întrebarea fundamentală care se pune, în acest context, este dacă o neexecutare a obligațiilor pe care o firmă le are, din cauza coronavirus, s-ar încadra pe o situație de forță majoră.

Din start, se poate afirma că o situație precum cea provocată de coronavirus este externă (nu este cauzată de partea care are obligația contractuală) și imprevizibilă (acest lucru se reflectă, printre altele, și din faptul că nici măcar unii analiști, când au făcut predicții pentru 2020, nu au putut lua în calcul și izbucnirea coronavirus - sau magnitudinea acestuia). Referitor la imprevizibilitate, acest lucru este valabil la acest moment, dar, cu cât trece mai mult timp, cu cât autoritățile informează mai mult populația, cu atât îndeplinirea criteriului imprevizibilității s-ar putea să devină mai puțin clară. 

Dar este coronavirus o situație absolut invincibilă și inevitabilă? Aici, totul depinde de situația concretă a părților și, mai ales, a firmei ce trebuie să își execute obligațiile. Ce trebuie menționat, ca regulă generală, este că, uneori, și epidemiile au fost considerate cazuri de forță majoră. În acest context, este important de luat în considerare faptul că, în 11 martie, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că situația prezentă, cauzată de coronavirus, poate fi considerată pandemie.

Pe de altă parte, trebuie luate în considerare și alte efecte (precum carantina, izolarea la domiciliu sau suspendarea contractelor de muncă, printre altele), mai menționează cei de la Voicu Filipescu. Aceștia continuă cu două exemple ce ar putea sugera caracterul de forță majoră a unor situații, din punct de vedere obiectiv - de pildă, niște bunuri trebuie să fie livrate într-o zonă puternic afectată (unde intrarea a și fost interzisă de autorități) sau cineva trebuia să execute o obligație într-un anume termen, dar această persoană este ținută în carantină și termenul se împlinește în perioada în care stă în carantină).

Acestea sunt exemple ce denotă natura obiectivă a imposibilității executării. Este important de reținut, în acest context, că forța majoră nu trebuie văzută ca ceva ce ar putea fi abuzat. Instanțele cu greu ar putea accepta argumente nefondate pe o demonstrare clară a caracterului de forță majoră a unui eveniment, inclusiv din perspectiva determinării imposibilității de executare.

Însă mai este important de făcut diferența între imposibilitatea obiectivă de executare, specifică forței majore, și crearea unei dificultăți sporite în ducerea la îndeplinire a obligațiilor (chiar și a unei dificultăți majore). Ultima vizează alte instituții, precum impreviziunea, și se manifestă altcumva. În acest context, poate fi înțeles mai bine de ce forța majoră nu este ceva pliabil pe orice situație care prezintă dificultate, pentru că, altcumva, și-ar pierde logica și coerența.

Prevederea în contract a situațiilor de forță majoră

Multe părți implicate mai ales în contracte comerciale de lungă durată ar putea să aibă inserate în acordurile lor comerciale clauze privitoare la situații de forță majoră. În acest context, s-ar putea identifica mai ușor situațiile pe care părțile le-au avut în vedere la momentul încheierii contractului în ceea ce privește astfel de ipoteze ce generează imposibilități de executare.

Asemenea clauze pot varia, de la o formulare similară sau puțin mai detaliată decât ce apare în Codul civil la prevederi foarte specifice, ce conțin inclusiv liste exemplificative. Astfel de liste s-ar putea referi inclusiv la situația unei epidemii, cum este cazul cu clauza model a Camerei de Comerț Internaționale.

Alte chestiuni ce pot fi prevăzute în contract se pot referi la felul cum trebuie invocată forța majoră (de exemplu, printr-o notificare trimisă celeilalte părți, în decurs de un anumit număr de zile). 

În plus, asemenea clauze ar putea să genereze și obligații de limitare a prejudiciului, din perspectiva părții exonerate de executarea obligației. Acest exemplu depinde foarte mult de situație. E clar că, dacă forța majoră vizează un eveniment neprevăzut, nu se poate pune problema anticipării situației (altcumva, nu ar mai fi vorba de forță majoră). Dar, în funcție de cum este interpretat contractul, s-ar putea ajunge la concluzia că o parte ar fi trebuit să ia măsuri rezonabile, pentru a se apăra de eventuale situații de forță majoră. Discuția se va centra, aici, pe ce înseamnă rezonabil.

Care sunt efectele forței majore

Principalul efect al forței majore este că ea va scuza neexecutarea din partea părții obligate, pe o perioadă temporară sau permanentă, după caz. Așadar, dacă o parte la un contract va putea demonstra că, fie din cauza coronavirusului, fie din cauza unor măsuri luate în baza acestuia, nu poate executa contractul, va putea beneficia de scuza pentru neexecutare, menționată anterior. 

Dacă partea care nu poate să își execute obligațiile reușește să demonstreze că acest lucru se datorează unui caz de forță majoră, va putea, cum am precizat mai sus, să scape și de răspundere pentru neexecutare. Acest lucru înseamnă că, nerespunzând pentru neexecutare, persoana care nu a livrat un bun sau nu a prestat un serviciu nu va fi ținută nici să acopere eventualele daune produse.

În privința contractului, în sine, se pot întâmpla două lucruri - dacă impactul forței majore este de scurtă durată, cel mai probabil se va ajunge la o suspendare a executării obligațiilor. Pe de altă parte, dacă situația de forță majoră subzistă, atunci s-ar putea ajunge chiar la încetarea relațiilor contractuale - însă, aici, lucrurile ar putea depinde și de importanța executării obligației, în contract, prin raportare la voința părților; cu alte cuvinte, dacă vorbim de o neexecutare a unei obligații de importanță fundamentală sau nu.