Impreviziunea, o alternativă pentru firmele care au dificultăți în executarea contractelor, dar care nu pot invoca forța majoră

Arătam, în alte articole, că situația generată de coronavirus ar putea pune multe firme în imposibilitatea obiectivă de a-și îndeplini obligațiile contractuale pe care le au față de partenerii lor comerciali. În astfel de cazuri, neexecutarea obligațiilor ar putea fi scuzată de o situație de forță majoră, ce implică, de regulă, existența unui eveniment obiectiv, imprevizibil, invincibil și extern. Un exemplu ar fi obligația de a livra un bun într-un oraș izolat, în care nu se poate intra. 

Însă nu toate persoanele se confruntă cu aceeași problemă. Dacă pentru unele situațiile de forță majoră pot să justifice neexecutarea, altele s-ar putea afla doar într-o situație care nu face imposibilă executarea, ci doar mult mai oneroasă.

Dacă luăm același exemplu de mai sus, dar schimbăm un pic datele, lucrurile devin mai clare: să zicem că orașul în care trebuie livrat bunul în cauză nu este izolat și intrarea în el nu este blocată de către autorități. Dar să presupunem că îndeplinirea obligației de livrare devine mult mai costisitoare pentru debitor - de exemplu, ruta obișnuită folosită pentru livrări nu mai este valabilă, din cauză că trece prin orașe blocate, și/sau trebuie să găsească alți furnizori, pentru că cel obișnuit nu ar mai putea produce bunuri.

O astfel de situație ar putea crește radical costul pentru cel ce trebuie să livreze un bun. Și am dat, aici, doar două exemple; pot fi implicate mai multe, în același timp. Însă nu există nimic, în speță, ce l-ar împiedica pe debitor (în mod obiectiv) să își execute obligația, ci doar ar face mult mai greu pentru acesta să își respecte angajamentele contractuale. În asemenea situații, deși nu poate recurge la scuza forței majore, debitorul ar putea, totuși, să se bazeze pe mecanismul impreviziunii, pentru a obține un remediu. 

Ce este impreviziunea și cum funcționează

Conform Codului civil, impreviziunea sau „hardship”, cum mai este cunoscut mecanismul, presupune că „executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației”. Discutăm, aici, de trei premise:

• executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă;
• a avut loc o schimbare excepțională a împrejurărilor (probabil cea mai ușor de dovedit, având în vedere că o criză precum cea legată de coronavirus a fost catalogată inclusiv ca o „lebădă neagră”, adică un eveniment absolut imprevizibil;
• cel ce trebuie să își execute obligația ar fi pus într-o situație vădit injustă dacă ar fi ținut să își execute obligația.

Din start, devine clar că și aici, precum în cazul forței majore, un răspuns tranșant, general valabil, nu poate fi dat. Totul depinde de situația concretă existentă între părți și de cum sunt afectate acestea (în situația de față, debitorul obligației), din punct de vedere economic.

Însă ce se conturează, la acest punct, este faptul că simpla existență a coronavirus, oricât ar fi ea de imprevizibilă, nu este suficientă pentru a activa mecanismul impreviziunii, într-o situație dată. Condițiile de mai sus sunt cumulative.

În plus, mai există o serie de elemente necesare. Codul civil mai menționează că o situație de hardship poate să existe doar dacă:

• schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului (această condiție ține de natura mecanismului, pentru că, dacă ar fi intervenit înaintea încheierii contractului, părțile și-ar fi asumat obligațiile - și riscurile - în cunoștință de cauză și, astfel, esența contractului ar fi fost acceptarea unor obligații în contextul unei crize cum e cea generată de coronavirus);
• schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia, nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului (după cum am menționat mai sus, acest lucru pare a fi cel mai clar, în contextul problemei actuale);
• debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc (din nou, e greu ca debitorul să-și fi asumat un asemenea risc, ținând cont de imprevizibilitatea lui, dar acest lucru nici nu ar putea fi absolut exclus);
• debitorul a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului (până la urmă, dacă adaptarea e posibilă, ca regulă ea ar fi de dorit față de încetarea relațiilor contractuale).

În final, mai trebuie menționat un aspect foarte important: impreviziunea este o excepție de la principiul forței obligatorii a contractului, deci orice aplicare a mecanismului trebuie să țină cont de această natură. Astfel, este de înțeles de ce executarea unei obligații ce devine doar mai oneroasă nu ar intra aici, însă ar putea fi luată în serios o creștere cu 90% a prețului de executare a contractului (dar chiar și așa, totul ar depinde de context și de situația concretă a părților). 

Presupunând că toate condițiile menționate mai sus sunt îndeplinite, două consecințe ar putea avea loc în astfel de situații, conform Codului civil. O instanță ar putea:

• să dispună adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
• încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le stabilește.

Ce se va întâmpla, în concret, ar trebui să depindă, în esență, de situație, în sine, și de voința părților, reflectată în contract.

Pentru că, așa cum spuneam și mai sus, vorbim de o excepție de la principiul forței obligatorii a contractului, normal ar fi ca prima opțiune, aceea a adaptării, să fie de preferat. Dar, ținând cont de situația prezentă, impactul situației excepționale ar putea fi atât de puternic, încât adaptarea pentru a reechilibra contractul s-ar putea dovedi a fi foarte greu de atins.

Prezentarea din acest articol are la bază prevederile din Codul civil. În același timp, părțile probabil că au inclus o clauză de impreviziune în contractul lor, ce ar putea fi chiar detaliată - de exemplu, ce creștere a prețului de executare (cu ce procent, de pildă) ar da dreptul la o adaptare a contractului. De asemenea, nimic nu oprește părțile să renegocieze ele însele contractul, fără să existe nevoia intervenției instanței.