Prin decret publicat astăzi, președintele țării a instituit stare de urgență în România, pentru a răspunde efectelor generate de criza coronavirus. Printre măsurile dispuse, există și o serie de aspecte privitoare la activitatea instanțelor judecătorești.
Principala schimbare, pe perioada de urgență, este că se vor judeca doar cauzele de urgență deosebită. Instanțele sunt cele care vor hotărî ce fel de cauze intră în această categorie, Consiliul Superior al Magistraturii dând indrumări în acest sens.
Privitor la modalitatea cum se vor desfășura aceste cauze, instanțele sunt abilitate să stabilească termene și de pe o zi pe alta sau chiar în aceeași zi, conform decretului. De asemenea, dacă este posibil, comunicarea va avea loc prin videoconferință, iar actele de procedură vor fi comunicate prin telefax, poștă electronică sau alte mijloace ce permit transmiterea textului și confirmarea primirii.
Având în vedere că persoanele implicate în astfel de cauze ar putea să fie obstrucționate de la participare, fie din cauza îmbolnăvirii cu coronavirus, fie din cauza nevoii de a respecta anumite măsuri de izolare la domiciliu sau carantină, este posibilă solicitarea amânării judecării cauzelor. O astfel de solicitare poate fi respinsă (dacă instanța consideră că este necesară soluționarea cauzei în contextul instiuirii stării de urgență), însă. Într-o asemenea situație, se va amâna pronunțarea, pentru a putea fi depuse concluzii scrise.
Ce se întâmplă cu celălalte procese
În ceea ce privește procesele ale căror soluționare nu este de urgență deosebită, judecarea acestora se suspendă automat, conform decretului, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură. Judecarea acestor procese se va relua automat, de la încetarea stării de urgență. În 10 zile de la acea dată, instanțele vor fixa termene de judecată.
Dacă astfel de cauze se află în stadiul în care pot fi atacate și, astfel, curge un termen în acest sens, el se întrerupe. Odată cu încetarea stării de urgență, vor curge noi termene, de aceeași durată.
Așa cum redacția noastră scria marțea trecută, entitățile și persoanele implicate în procese pot obține informații din dosare direct online, din Portalul instanțelor de judecată, dar acestea mai au la dispoziție și un portal cu jurisprudența națională. De asemenea, mai există posibilitatea comunicării cu instanțele prin poșta clasică și cea electronică.
Comentarii articol (1)