Codul de procedură civilă se va modifica, dacă un proiect legislativ înregistrat recent la Parlament va ajunge să se aplice, astfel încât, în cazul proceselor civile amânate, grefierii să anunțe telefonic cu câteva zile înainte de termenul de judecată care e situația cauzei și să le spună despre posibilitatea de a participa la proces prin videoconferință, ca alternativă la prezența fizică în sala de judecată. Acest mod de desfășurare a proceselor nu e chiar o noutate, el fiind folosit în perioada pandemiei din 2020, ulterior renunțându-se la el. Citește articolul
Odată cu instituirea stării de urgență, au fost luate mai multe măsuri cu privire la judecarea proceselor, astfel încât doar cauzele de urgență să fie soluționate în instanță. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis o listă a cauzelor de urgență, atât penale, cât și nonpenale, ce vor fi judecate în următoarea perioadă. Citește articolul
Pentru a se evita, pe cât posibil, răspândirea coronavirusului, au fost luate anumite măsuri, prin decret prezidențial, cu privire la judecarea proceselor aflate pe rolul insanțelor. Principala măsură este că, în perioada cât durează starea de urgență, instanțele vor judeca exclusiv cauzele de urgență deosebită. Citește articolul
O serie de autorități publice au început să-și suspende programul cu publicul la ghișee, în contextul răspândirii coronavirusului. Din acest motiv, companiile și persoanele fizice ar trebui să știe că au căi alternative pentru a lua legătura cu reprezentanții instituțiilor de stat sau pentru a transmite și primi documente. De principiu, vorbim de diverse aplicații și portaluri online, dar și de folosirea serviciilor poștale sau de asistența telefonică. Citește articolul