ACCES GRATUIT
Propunere legislativă
În cazul proceselor civile, părțile vor fi informate telefonic despre situația dosarului și posibilitatea de a participa la ședințe prin videoconferință
Codul de procedură civilă se va modifica, dacă un proiect legislativ înregistrat recent la Parlament va ajunge să se aplice, astfel încât, în cazul proceselor civile amânate, grefierii să anunțe telefonic cu câteva zile înainte de termenul de judecată care e situația cauzei și să le spună despre posibilitatea de a participa la proces prin videoconferință, ca alternativă la prezența fizică în sala de judecată. Acest mod de desfășurare a proceselor nu e chiar o noutate, el fiind folosit în perioada pandemiei din 2020, ulterior renunțându-se la el.
Articolul continuă mai jos
Proiectul legislativ aflat de puțină vreme în dezbaterea senatorilor vizează, de fapt, completarea prevederilor
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Concret, vor fi completate, dacă proiectul de lege amintit va ajunge să se aplice, prevederile privind
amânarea cauzei când nu este în stare de judecată. La această secțiune, Codul de procedură civilă stabilește că părțile pot cere instanței, la începutul ședinței, amânarea cauzelor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri.
Astfel, aici se adaugă un paragraf, care va stabili că instanța identifică înaintea termenului de judecată cauzele amânate, iar
“grefierul de şedinţă încunoştiinţează părţile telefonic cu cel puţin 2 zile înainte de termenul de judecată, dacă acestea au înaintat instanţei datele corespunzătoare în acest scop, asupra stării cauzei şi a posibilităţii de a participa la termenul de judecată prin videoconferinţă”.
În cazul în care una dintre părți decide să participe de la distanță la ședință, cauza se discută la începutul acesteia prin videoconferință. Așadar, părțile vor putea decide dacă participă fizic la ședința de judecată sau de la distanță, prin videoconferință.
Potrivit inițiatorilor acestei măsuri,
„în februarie 2025, din 243 de instanţe la nivel naţional, un număr de 211 nu au sesizat nicio problemă privind sistemele de videoconferinţă din cadrul acestora, având sisteme funcţionale şi suficiente, iar celelalte fie neavând toate sălile de judecată dotate cu astfel de sisteme, fie având sisteme nefuncţionale din cauza uzurii. Aşadar, 86,83% din instanţele de judecată pot desfăşura fără probleme de dotare ori tehnice procese prin sistem de videoconferinţă, fiind facil ca Ministerul Justiţiei să remedieze în scurt timp problemele existente în cazul celor câteva excepţii.Trecerea la desfăşurarea proceselor prin sistem videoconferinţă ca normalitate trebuie să se realizeze treptat, prin obişnuirea atât a sistemului judiciar cu acest modus operandi, perfecţionându-l de la şedinţă de judecată la şedinţă de judecată, cât şi a părților - obişnuite doar cu prezenţa fizică în sala de judecată”.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat în Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)