"Cererea pentru eliberarea CSU se depune de solicitant, exclusiv electronic, prin intermediul platformei http://prevenire.gov.ro/, iar eliberarea certificatelor se va face automat, electronic, după validarea de către sistem a solicitării', prevede Ordinul ministrului economiei nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situații de urgență.
Același ordin indică însă înspre controale ulterioare (probabil ulterioare stării de urgență), întrucât prevede că organele de control vor verifica documentele care au stat la baza emiterii declarației pe propria răspundere depuse pentru a obține cerficatul.
În declarație (al cărei model va fi pus la dispoziție chiar pe platforma http://prevenire.gov.ro), solicitantul atestă că îndeplinește condițiile pentru a beneficia de un astfel de certificat de la stat, pe care să-l folosească în relația cu statul pentru a beneficia de măsurile de ajutor economic dispuse, dar și în relațiile comerciale.
Pe de o parte, un tip de certificat poate fi obținut de cei care au fost nevoiți să înceteze activitatea total sau parțial în urma deciziilor autorităților publice competente în perioada stării de urgență. Dacă activitatea nu a fost închisă ca urmare a deciziilor autorităților sau înainte de decretarea stării de urgență, atunci nu există motiv pentru obținerea certificatului de tip 1 (albastru).
Pe de altă parte, un al doilea tip de certificat va fi eliberat celor care susțin că le-au fost diminuate încasările în luna martie 2020 cu cel puțin 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020. Nerespectarea acestui procent poate fi motiv de sancționare ulterioară a solicitantului.
Dacă există suspiciuni că solicitantul a mințit și a ascuns situația reală a firmei sale în încercarea de a obține certificatul și beneficiile aduse de acesta se va deschide inclusiv un dosar penal pentru fals în declarații - pedeapsa penală este între șase luni și doi ani. Este de așteptat, de asemenea, ca beneficiile acordate în baza certificatului să fie retrase - dacă vorbim de cele acordate în relația cu statul (suportarea indemnizațiilor de șomaj, de exemplu, ori amânarea plății chiriilor și utilităților). Nu este însă foarte clar care va fi consecința în cazul în care certificatul a fost folosit și în relațiile comerciale cu partenerii de afaceri.