Noutățile se regăsesc în Ordinul CNAS nr. 417/2020 și se aplică deja, fiind publicate de vineri în Monitorul Oficial. Ce face acest ordin este să modifice normele de aplicare ale ordonanței cu concediile medicale, norme cuprinse în Ordinul CNAS nr. 1311/2018.
În primul rând, persoanele care au fost în concediu medical pentru carantină sau izolare la domiciliu ar trebui să primească electronic de la direcțiile de sănătate județene avizele necesare pentru a putea obține certificatele de concediu medical. Pentru asta, persoanele carantinate/izolate completează o declarație pe propria răspundere.
Conform normelor actualizate, medicii de familie pot primi electronic documentele de la pacienți pentru a elibera certificatele medicale pentru cei care au stat în carantină/izolare la domiciliu.
De asemenea, adeverința dată de angajatori celor care solicită concediu medicale (cea care face dovada asigurării în sistem) poate fi transmisă și în format electronic.
O altă noutate adusă este că certificatele de concediu medical pentru risc maternal se acordă, în perioada stării de urgență, și se plătesc fără avizul medicului de medicina muncii.
Nu mai este necesară, în perioada stării de urgență, avizarea de către medicii de familie a certificatelor medicale eliberate de alți medici pentru a fi depuse la plătitorii de indemnizaţii de asigurări.
În această perioadă, certificatele de concediu medical se pot transmite online de la medicii curanți la pacienți și de la aceștia la angajatori sau casele de sănătate (plătitorii de indemnizații). Originalele (cele două hârtii, cea albă și cea roz) se depun de către asigurat la angajator în cel mult 60 de zile calendaristice de la data eliberării lor.
Tot în mod excepțional, pe această perioadă (starea de urgență), certificatele de concediu medical se vor putea acorda și la o dată ulterioară, nu mai mult însă de 30 de zile calendaristice de la încetarea stării de urgență, în următoarele situații:
- concediul medical pentru maternitate;
- internarea în spital;
- pentru imobilizare în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor, numai de către medicul ortoped/chirurg;
- situaţii pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale peste 90 de zile;
- carantină;
- risc maternal, îngrijrea copilului bolnav;
- pentru asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă, care au urmat un tratament în străinătate pentru afecţiuni care nu pot fi tratate în ţară, precum şi pentru cei care îşi pierd capacitatea de muncă în timp ce se află în altă ţară în interes de serviciu sau în interes personal;
- pentru asiguraţii cu afecţiuni cardiovasculare, SIDA/neoplazii/tuberculoză;
- pentru alte situații decât cele menționate mai sus, ce necesită prelungirea concediului medical de către medicii de specialitate, alții decât cei de familie;
- pentru consultațiile medicale la distanță acordate în perioada stării de urgență, potrivit prevederilor legale, în cazurile care necesită concediu medical.
În fine, readucem în față o modificare survenită săptămâna trecută: concediul de carantină se acordă acum fără să se mai țină cont de un stagiu minim de cotizare.