În urmă cu ceva timp, redacția noastră prezenta subiectul concedierii salariatelor gravide pe motive disciplinare. Analizam, atunci, cele trei prevederi din legislația noastră (Codul muncii și două legi speciale) care se referă la interdicția de concediere a salariatelor gravide și faptul că ele nu prevăd același tip de interdicție.
Codul muncii și Legea nr. 202/2002 stabilesc o interdicție generală de concediere, fără excepții de vreun fel. Pe când OUG nr. 96/2003, act normativ care transpune o directivă europeană (obligatorie), are o nuanțare importantă: concedierea gravidei e interzisă atunci când se face în legătură cu graviditatea, adică salariata e concediată tocmai pentru că este gravidă, iar nu, spre exemplu, pentru că a comis o abatere gravă de la disciplina muncii.
În 2018, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), analizând tocmai directiva pe care o transpune ordonanța din 2003, a dat o decizie importantă: gravidele pot fi date afară ca urmare a unei concedieri colective. Dar angajatorul trebuie să prezinte în scris motivele întemeiate ce au dus la concedierea colectivă.
Într-o decizie recentă a Curții Constituționale a României (CCR), cu toate că vorbim de o decizie de respingere a excepției ridicate, Curtea a dat o lămurire pe care avocații de la casa de avocatură Vernon|David o consideră foarte importantă și lămuritoare pentru toți cei care susțineau că gravidele nu pot fi concediate niciodată:
"Curtea Constituțională a României a confirmat faptul că interdicția de concediere a salariatelor gravide prevazută în Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și în legislația specială privind protecția salariatei gravide se referă exclusiv la motive care au legătura directă cu starea acestora. Astfel, în decizia Curtii Constiționale nr. 1/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, publicată în Monitorul Oficial nr. 232 din 21 martie 2020, Curtea Constituțională reține că salariatele gravide pot fi concediate pentru alte motive decat cele legate de starea de graviditate, cum ar fi săvârsirea de abateri disciplinare sau ca urmare a desființării locului muncii pe motive economice", potrivit unei opinii a celor de la Vernon|David, remise astăzi redacției noastre.
Când vorbeam despre concedierea disciplinară în cazul salariatelor gravide, avocatul Ștefan Mușat spunea că, din păcate, judecătorii nu trec întotdeauna de prevederile Codului muncii și consideră că toate concedierile ce vizează gravidele sunt prohibite. Decizia CJUE de mai sus, dar și această lămurire recentă de la CCR ar trebui să convingă însă judecătorii că interdicția nu este atât de categorică, ci este nuanțată și comportă excepții.
În contextul actual, când multe firme se vor regăsi în situația de a lua în calcul și disponibilizări de personal, locurile de muncă ocupate de gravide ar putea să ajungă și ele în rândul celor propuse pentru desființare.
La concedierile colective, angajatorul trebuie să demareze în timp util consultări cu sindicatul sau cu reprezentanții salariaților. Aceste consultări trebuie să se facă cel puțin pentru a se discuta despre cum se pot evita concedierile colective sau cum se poate reduce numărul celor disponibilizați și despre sprijinul pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.