OUG nr. 69/2020 a introdus noua amnistie, din 14 mai 2020. Doar că mecanismul nu are nici până acum o procedură de aplicare sau modele de documente ce trebuie folosite de contribuabili și Fisc pentru aplicarea acestuia, chiar dacă termenul pentru apariția acesteia a fost depășit cu câteva zile.
Potrivit ordonanței, Ministerul Finanțelor Publice a avut la dispoziție 30 de zile pentru a veni cu procedura, calculate din momentul când a intrat ordonanța în vigoare - mai exact, până pe 13 iunie, cel târziu, mecanismul ar fi trebuit să devină accesibil.
Totuși, chiar dacă nu există un formular tipizat în acest sens, notificările se pot depune deja, ceea ce obligă Fiscul să emită o decizie de amânare a accesoriilor, dar nu se poate merge mai departe, de exemplu, cu depunerea cererii de anulare a acestora.
Transmiterea notificării către autorități implică atât amânarea plății datoriilor accesorii, cât și neînceperea sau suspendarea executării silite pentru respectivele dări.
Ordonanța se referă la anularea accesoriilor (dobânzi, penalități) ale unor datorii bugetare, așadar, nu numai fiscale. Vor putea intra în calcul și datoriile la bugetele locale, dar numai dacă autoritățile locale iau măsuri în acest fel - prin urmare, cei care sunt interesați să obțină anularea unor dobânzi și penalități pentru impozite și taxe locale restante la 31 martie trebuie să fie atenție la eventualele măsuri adoptate de autoritățile locale (sume de bani neplătite din anii precedenți, în special, întrucât impozitele pe proprietate, de pildă, pentru anul în curs nu au ajuns încă la scadență). Ca fapt divers, comparând cu mecanismul amnistiei dat anul trecut, am observat că multe autorități locale sau alte autorități/instituții care au decis să aplice mecanismul au venit cu procedura destul de târziu, relativ aproape de termenul-limită.
Termenul-limită pentru plată este 15 decembrie anul acesta. Despre ce trebuie plătit, mai exact, anul acesta puteți afla mai multe din acest material.