Discriminare la locul de muncă: În contextul actual, angajatorii nu trebuie să scape din vedere și astfel de riscuri

Interzicerea discriminării la locul de muncă este reglementată nu doar în Codul muncii, ci și în OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Modificările în activitate și ce țin de locul de muncă. Discriminarea "pe bază de COVID-19"?

Firmelor li se impun, în contextul actual, o serie de măsuri de sănătate și securitate în muncă care să prevină pe cât posibil răspândirea noului coronavirus. De la multe firme și instituții de stat se așteaptă să reconfigureze anumite activități, să ia măsuri de distanțare socială, să reamenajeze spațiile de lucru, să impună igiena riguroasă la locul de muncă, să individualizeze programul de muncă pentru a evita ca toți angajații unei unități să fie prezenți în același interval de timp la muncă ș.a.m.d. (lista completă a măsurilor impuse, aici).

Implementarea acestor măsuri ar putea fi însă discriminatorie uneori. De pildă, dacă exclusiv pe criteriul vârstei sunt aleși cei care trebuie să lucreze cu publicul - în speță, cei mai tineri, deoarece se consideră că ei sunt mai puțin afectați de acest virus.

Important este că, din perspectiva protecției datelor personale, dar și din rațiuni de nediscriminare, angajatorul nu are voie să împartă prin toată firma informația că un angajat are sau este suspect de infectare cu COVID-19. Într-un recent ordin ce prezintă procedura internă pentru astfel de cazuri este specificat că trebuie înștiințați doar angajații cu care suspectul/salariatul confirmat a intrat în contact prelungit (mai mult de 20 de minute, la o distanță mai mică de 1,5 m și fără mască). Înștiințarea vizează, de fapt, impunerea izolării acestora pentru 14 zile pentru a vedea dacă și ei manifestă simptome.

E adevărat că, în practică, mai ales în firmele mici, diseminarea unei informații de acest fel este foarte greu de împiedicat. Dar, așa cum atrăgea atenția și agenția europeană de muncă, angajatorul este responsabil să dizolve orice climat discriminatoriu la locul de muncă - or, în cazul celor care au contactat acest virus, riscul apariției discriminării la locul de muncă, la reluarea activității, este destul de mare. Mai ales în ideea în care, la acest moment, nu există dovezi științifice pentru a susține că persoanele vindecat de COVID-19 sunt protejate de o nouă infectare.

"Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nicio discriminare", prevede Codul muncii.

"La modă" în multe state încep să devină testele pentru depistarea anticorpilor la COVID-19. Mai exact, teste de sânge arată dacă o persoană a venit în contact cu virusul SARS-CoV-2, indiferent dacă a prezentat simptome specifice sau a fost asimptomatică. În Marea Britanie sau în Statele Unite, de pildă, firmele se arată deschise ideii de a le impune angajaților să facă astfel de teste. Doar că ele pot da naștere unor discriminări ulterior: firma ia decizii în privința atribuțiilor de muncă în funcție de cei care au fost testați pozitiv sau negativ ori începe să refuze la angajare oameni care cu teste negative.

"Unii angajatori pot discrimina pe baza statutului de pozitiv/negativ în urma testului pentru depistarea anticorpilor. Asta poate presupune să le refuze întoarcerea la muncă a celor care testează negativ sau angajarea doar de personal cu teste.

Repartizarea muncii în firmă ar putea să fie făcută tot în funcție de rezultatele la aceste teste, unde, de exemplu, li s-ar atribui munca directă cu clienții numai celor cu teste pozitive - deși asta se poate dovedi adecvat în anumite situații, în altele poate reprezenta o discriminare vădită", susțineau reprezentanți ai guvernului britanic într-o analiză cu privire la aceste teste în contexul raporturilor de muncă.

În fine, pentru că trebuie să menționăm și sancțiunile prevăzute pentru discriminare, avem o serie de contravenții ce sancționează formele de discriminare, în OG nr. 137/2000 - toate au însă aceeași amendă - de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv o amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.

Cât despre concedierea discriminatorie, interzisă de Codul muncii, angajatorul poate fi obligat de instanță să primească înapoi la muncă salariatul concediat și asta înseamnă și să-i plătească salariile pe perioada care s-a scurs de la concediere.