Pentru a te inspira și pentru a-ți aminti cât de importantă este sănătatea ta, îți recomandăm două titluri îndrăgite de cititorii Bookster:
„Despre somn”, de Matthew Walker
Somnul este sistemul nostru de susținere a vieții și cel mai bun efort de până acum al Mamei Natură în direcția nemuririi, spune omul de știință a somnului, Matt Walker.
Cartea „Despre somn” este susținută de o vastă serie de experimente, însă nu sacrifică un elegant simț al umorului. Walker ne împărtăşeşte minunatele lucruri bune care se întâmplă când dormim şi lucrurile alarmant de rele care se întâmplă atunci când nu o facem, atât pentru creier, cât și pentru corp.
El ne oferă și câteva sfaturi care pot fi ușor de pus în aplicare, cum ar fi evitarea alcoolului și a nicotinei înainte de culcare și stabilirea unei rutine de relaxare seara.
„Șarmul discret al intestinului”, de Giulia Enders
Cum ai reacționa dacă în mijlocul unei petreceri, cineva ar începe să vorbească despre problemele sale... intestinale? Probabil ai simți dezgust sau jenă. Până la urmă, deschiderea acestui subiect de conversație nu este un lucru tocmai obișnuit. Dar poate că ar trebui să fie. Așa cum ne spune autoarea, când vine vorba de gradul de complexitate și de importanță, intestinul poate fi comparat cu creierul.
Din această carte vei putea afla mai multe și despre ce este de fapt intoleranța la lactoză, cum poate fi vindecată despresia șoriceilor și cum bacteriile ne pot afecta conștiința.
Bookster este o bibliotecă publică modernă, în care vei găsi cele mai bune cărți ale momentului, de la dezvoltare personală și profesională, la hobby-uri și beletristică. Peste 72.000 de abonați fac parte acum din comunitatea Bookster, inclusiv echipa avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)