România va înregistra în acest an o cădere economică de 4-6% şi un deficit bugetar de 8-9%, într-un „scenariu mijlociu”, conform celor mai recente estimări făcute de Consiliul Fiscal, informează Agerpres.
„La Consiliul Fiscal am avut rezerve faţă de 1,9% (estimarea oficială de cădere economică). Preferăm un scenariu mijlociu, cu o cădere între 4% şi 6%, există şi unul mai sever”, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
„De ce 1,9% declin nu este plauzibil? Fiindcă avem o cădere mare a producţiei. Avem şi o cădere mare a exporturilor. Depindem mult de lanţurile de producţie europene. Am pornit şi cu un handicap mare... Deficit structural al bugetului public foarte mare, înainte de pandemie. Deficit primar (înainte de serviciul datoriei - n. r.) care este cel mai mare în Uniunea Europeană. Şi de aici mari dificultăţi în a finanţa economia...necesarul de finanţare este foarte mare”, a adăugat Dăianu.
Au avut loc primele teste la metroul din Drumul Taberei. Când ar putea fi dat în folosință
La opt ani după începerea lucrărilor, au avut loc primele teste la metroul din Drumul Taberei, pe Magistrala 5. În imaginile obținute în exclusivitate de Club Feroviar se pot observa primele trenuri care circulă, fără călători, pe această magistrală. Ultimul termen avansat de autorități pentru punerea în funcțiune este „la sfârșitul verii”.
Primele teste la metroul din Drumul Taberei le dau speranțe bucureștenilor din zona de vest a orașului. În imagini se poate vedea cum trenurile chiar circulă pe șinele nou montate în subteranele Bucureștiului.
Unele companii, în principal din domeniile farmaceutic, al tehnologiei informaţionale şi retailului, au prosperat în pofida crizei generate de pandemie, notează cotidianul Financial Times, care prezintă topul 100 al firmelor performante. Topul FT a fost realizat în funcţie de creşterea valorii de piaţă a acţiunilor unei companii, calculată ca diferenţă între valoarea curentă de piaţă şi capitalul cu care au contribuit investitorii, potrivit Mediafax.
„Într-un an problematic pentru majoritatea companiilor, un grup mic a strălucit: companile farmaceutice, ajutate de eforturile pentru un vaccin anti-Covid-19; giganţii din domeniul tehnologiei informaţionale, stimulaţi de tendinţa muncii de acasă; şi grupurile de retail care oferă la domiciliu produse de necesitate pe durata restricţiilor antiepidemice", subliniază FT, într-un articol realizat în cadrul unei serii dedicate „rezistenţei corporative într-un an devastator la nivel uman şi economic”.
În sectorul aprovizionării directe a clienţilor se remarcă grupurile Amazon şi Tesla; Microsoft şi Apple ocupă primele poziţii în domeniul tehnologiei informaţionale, iar Tencent şi Facebook în privinţa serviciilor de comunicare. AbbVie şi Chugai sunt pe primele locuri în sectorul farmaceutic.
Comentarii articol (0)