1. Prezintă documentele solicitate de Fisc într-un mod organizat, care să ușureze parcurgerea lor. Foarte important este să fie puse la dispoziție numai documentele cerute în mod expres, nu și alte documente suplimentare. „Important este să acordăm exclusiv ceea ce cer inspectorii și să fie foarte bine organizat, pentru a evita posibile interpretări eronate. Am întâlnit cazuri în care s-au pregătit anumite situații în Excel nu foarte clare, nu foarte organizate și autoritățile și-au făcut o impresie nefavorabilă cu privire la ceea ce se întâmpla, de fapt, în tranzacția respectivă. O percepție de acest gen deja formată este foarte greu de schimbat după aceea, mai ales dacă suntem la prima interacțiune”, a explicat specialistul la un webinar organizat de avocatnet.ro.
2. Nu implica multe persoane în discuțiile cu inspectorii, ci doar persoanele care înțeleg într-un mod adecvat activitatea companiei. Totodată, în spațiile comune, ar trebui să eviți interacțiunile dintre salariații neimplicați în discuții și inspectorii fiscali. „Este important să implicăm, în relația cu autoritățile fiscale, persoanele foarte pregătite. Am întâlnit situații în care directorul general și directorul financiar lansau în discuția cu autoritățile contabilul care tocmai venise de două săptămâni la firmă. Evident că probabil dă niște informații bazate pe ceea ce a auzit, ceea ce i s-a povestit. Este important să avem o persoană care să știe cât mai mult din istoricul companiei. (...) Și să avem grijă la interacțiunile dintre angajați și autoritățile fiscale în spațiile comune, cum ar fi zona de fumat sau la bucătărie. Ne-am lovit de situații în care autoritățile au intrat în discuții la fumat și au tras niște concluzii care nu erau în linie cu realitatea, pe baza informațiilor pe care angajații le-au dat”.
3. Comunică deschis și eficient cu inspectorii. Să se ceară clarificări acolo unde sunt nelămuriri și să se dea explicații despre documentele pentru care durează mai mult punerea la dispoziție. Ce ne spune, concret, Mircea Dumitrașcu: „Un lucru foarte important este să comunicăm deschis și eficient cu echipa de inspecție fiscală. Să punem la dispoziție toate informațiile, să oferim explicații unde e cazul, să oferim informații suplimentare acolo unde ni se cer și să nu ne grăbim. Odată ce ni se cer anumite informații, dacă nu suntem siguri de răspuns, cel mai bine este să ne retragem, să cerem timp pentru a verifica o anumită situație și să revenim apoi cu un răspuns concret.”
4. Cere periodic să ți se spună în ce stadiu se află inspecția fiscală. „Discutând în mod regulat cu autoritățile fiscale, putem depista dacă ei și-au creat sau și-au format o părere, într-un anumit sens, cu privire la inspecția fiscală. Și dacă părerea respectivă este nefavorabilă și, mai mult decât atât, nu este neapărat corectă, e important să știm lucrul ăsta, ca să putem aduce explicații suplimentare, în așa fel încât părerea greșită să fie schimbată înainte de redactarea raportului de inspecție fiscală”, a subliniat sursa citată.
5. Cere ajutorul unui avocat sau al unui consultant fiscal. Un profesionist poate fi de ajutor mai ales în cazul tranzacțiilor complexe. „E bine să avem în jurul nostru un consultant fiscal sau un avocat de drept fiscal - o persoană nișată pe zona asta și care poate fi de ajutor, mai ales în expunerea de motive în cadrul unor tranzacții complexe. Atunci când autoritățile depistează anumite tranzacții mai complexe, s-ar putea să existe conflicte între forma contractelor și ceea ce s-a întâmplat în realitate.”
6. Fii la curent cu drepturile și obligațiile tale în cadrul inspecției fiscale. „Dau un exemplu cu inspecțiile parțiale, unde se verifică doar o taxă. Dacă controlul alunecă și spre alte taxe, ar trebui să blocăm această alunecare până nu există un document oficial în acest sens. Atât timp cât am început o inspecție fiscală pe TVA, n-ar trebui să vorbim despre impozit pe profit, impozit pe venit, contribuții și așa mai departe.”
7. Inspecția trebuie să vizeze numai ce scrie în avizul primit în prealabil. Concret, inspectorii pot verifica numai ceea ce au anunțat că vin să verifice - taxele și impozitele trecute în înștiințarea din care reiese că va începe inspecția fiscală.
8. Exprimă-ți punctul de vedere asupra constatărilor inspectorilor. Recomandarea asta e valabilă atât pe parcursul inspecției fiscale, cât și pentru proiectul raportului de inspecție fiscală. Specialistul de la Darian DRS Tax spune, mai precis: „Recomandăm întotdeauna să ne exprimăm punctele de vedere, să discutăm cu echipa de inspecție fiscală, să fim deschiși și să vedem exact direcția pe care o ia inspecția fiscală, atât pe parcursul inspecției, cât și la final.”
9. Atenție la informațiile din notele explicative cerute de inspectori. „De multe ori, am întâlnit situații în care notele explicative au fost pregătite de persoane nepotrivite sau de persoane din alte departamente decât cel financiar-contabil. Riscăm să prezentăm o situație ireală, o realitate distorsionată, care ne poate afecta.”
10. Fii prietenos. „Nu în ultimul rând, să fim prietenoși”, a sfătuit Mircea Dumitrașcu, adăugând că „am întâlnit situații practice în care clienții au fost arțăgoși, s-au certat cu autoritățile fiscale și lucrul ăsta nu aduce niciun beneficiu pentru nimeni”.
Ce urmărește Fiscul în controale
Profităm de ocazie pentru a aminti și câteva direcții de control pe care le pot avea autoritățile fiscale în perioada aceasta.
Înainte de toate, din moment ce luna asta începe conectarea caselor de marcat cu jurnal electronic la sistemul Fiscului, este de așteptat ca verificările să se intensifice pe partea de înlocuire a vechilor aparate cu jurnal tipărit. Evidențele oficiale indică faptul că în jur de 150.000 - 200.000 de case de marcat vechi ar mai fi de înlocuit - proces esențial pentru monitorizarea în timp real a noilor case de marcat.
Apoi ar mai fi o intensificare a controalelor pe zona comerțului online, în contextul introducerii unor facilități fiscale pentru plătitorii de impozit specific. Practic, Guvernul a informat că, pentru a compensa pierderea la buget cauzată de facilități, Fiscul va face eforturi mai intense la comercianții online.
Altă direcție de control este pe tichetele cadou acordate partenerilor de afaceri. Vorbim de niște verificări începute în cursul anului trecut și care au fost reluate recent, conform celor de la Darian DRS Tax. Autoritățile profită de faptul că legislația este neclară pentru a vedea dacă firmele au aplicat tatamentul fiscal corect.
În fine, tot cei de la Darian ne-au spus că s-au reluat controalele fiscale pe dosarul prețurilor de transfer. Verificările vin în contextul în care firmele mari ar fi trebuit să-l pregătească până în luna martie 2020. Însă nu uita că, la cerere, în cadrul unei inspecții fiscale, dosarul poate fi cerut și la firmele mici și mijlocii.