Una dintre modificările extrem de importante pe care le aduce Ordinul MAI 120/2020, care se aplică deja, după ce a apărut marți în Monitorul Oficial, este referitoare la înmatricularea mașinilor noi. Practic, noul ordin le dă posibilitatea dealerilor auto să facă ei formalitățile de înmatriculare în numele cumpărătorului. Pentru asta se va face un mandat (special, autentic, adică făcut la notar). Cu siguranță însă, dealerii vor face aceste proceduri contracost.
La transcrierea dreptului de proprietate, adică atunci când se schimbă proprietarul mașinii, au loc mai multe modificări în privința celor necesare:
- nu mai regăsim pe listă fișa de înmatriculare, ci dovada înregistrării la organul fiscal pe numele proprietarului/utilizatorului;
- a dispărut ideea ca în certificatul de înmatriculare al fostului proprietar să mai fie trecută transmiterea dreptului de proprietate;
- a apărut posibilitatea expresă de a aduce plăcuțele a căror combinație a numărului de înmatriculare a fost păstrată anterior de către solicitant.
Odată cu noul ordin, dispare orice referire la fișa de înmatriculare, din moment ce ea nu mai e reglementată în legislația noastră actuală. Pentru înmatriculare, pentru transcrierea dreptului de proprietate (când se schimbă proprietarul, adică), în locul acestei fișe regăsim pe listă dovada înregistrării la organul fiscal pe numele proprietarului/utilizatorului.
De asemenea, se clarifică natura procurii necesare la înmatriculare (atunci când solicitantul/noul proprietar nu vine personal) - va fi nevoie de procura specială autentică - specială în sensul că nu e admisibil un mandat general. De fapt, peste tot pe unde apare în procedură ideea de mandat, acesta va trebui să fie autentic, adică dat de notar.
În procedură apare reglementată situația în care solicitantul operațiunii de înmatriculare a păstrat anterior o combinație a numărului de înmatriculare. Acesta va aduce plăcuțele la înmatriculare, alături de documentele necesare, dar acestea vor putea să îi fie reținute dacă nu îndeplinesc cerințele impuse de lege sau dacă combinația numărului de înmatriculare nu a fost restricționată conform legii, între timp.
Și, dacă tot suntem la plăcuțe, ordinul prevede că titularul certificatului de înmatriculare sau înregistrare este obligat să solicite eliberarea unei/unor plăcuţe cu număr de înmatriculare sau înregistrare în locul celor furate, pierdute sau deteriorate, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a intervenit una dintre aceste situaţii.
Apoi, la eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare apar următoarele modificări:
- nu mai trebuie adusă cartea de identitate a vehiculului;
- chestiunea poate fi făcută și prin mandatar, cu procură specială autentică.
La autorizația de circulație provizorie se depun și documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, atunci când mașina a mai fost înmatriculată în alt stat (în original și în copie). De asemenea, trebuie adus și originalul documentului care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, nu doar copia. Și aici lucrurile se pot rezolva prin mandatar cu procură specială autentică.
Dacă nu pot fi aduse documentele de înmatriculare din statul străin, se va autoriza provizoriu circulația pentru cel mult cinci zile, fără a se depăși însă data la care expiră asigurarea obligatorie auto.
De asemenea, Ordinul MAI 120/2020 are reguli noi și pentru cei care vor să păstreze combinația numărului de înmatriculare: trebuie cerută autorității care a făcut înmatricularea, până la momentul radierii mașinii, al expirării solicitării anterioare de păstrare sau al transmiterii dreptului de proprietate pe numele dobânditorului, după caz, cu plata tarifului aferent. Solicitarea înscrierii acesteia în evidențele autorității se face în baza depunerii următoarelor documente:
- cererea solicitantului;
- actul de identitate al solicitantului sau documentele care atestă dobândirea personalității juridice, denumirea și sediul persoanei juridice, în original și în copie;
- dovada achitării tarifului de păstrare a combinației numărului de înmatriculare.
Combinația numărului de înmatriculare poate fi păstrată un an de când s-a făcut solicitarea, dar se pot cere prelungiri până la cel mult trei ani. Cei care au cerut păstrarea numerelor până ca acest ordin despre care vorbim acum să ajungă la Monitorul Oficial, adică până marți, trebuie să știe că sunt vizați și ei de aceste reguli, iar termenele se calculează începând cu data intrării ordinului în vigoare (11 august 2020).
"Responsabilitatea asigurării continuității păstrării combinației numărului de înmatriculare revine solicitantului operațiunii respective", prevede ordinul.
Mai apar clarificări și la înregistrarea autovehiculelor: "Se înregistrează la nivelul primarilor comunelor, ai orașelor, ai municipiilor și ai sectoarelor municipiului București numai tractoarele agricole sau forestiere, remorcile destinate a fi tractate de către acestea, troleibuzele, mopedele și cvadriciclurile ușoare așa cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri, omologate potrivit legii, pentru care Regia Autonomă «Registrul Auto Român» a emis cartea de identitate a vehiculului, mașinile autopropulsate pentru care Regia Autonomă «Registrul Auto Român» a emis atestatul tehnic, precum și tramvaiele și vehiculele cu tracțiune animală", prevede actul normativ. Practic, noile referiri (cele subliniate) sunt conforme cu reglementările europene.
Potrivit ordinului, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare și solicitarea de păstrare a numerelor se vor putea face și electronic, fără deplasări la direcțiile locale, dar pentru asta va trebui ca DRPCIV să pună la dispoziție pe site-ul propriu această posibilitate.
Comentarii articol (16)