Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) amintește că, începând cu 11 august 2020, rezervarea numerelor de înmatriculare este valabilă timp de un an de la data solicitării, mai exact de la data înregistrării cererii de păstrare. Asta înseamnă că numerele de înmatriculare rezervate înainte de 11 august 2020 (data de la care rezervarea e valabilă un an) și neprelungite între timp sunt disponibile de azi și pot fi atribuite altui posesor de mașină. Rezervarea unui număr de înmatriculare poate fi prelungită succesiv până la maximum trei ani.
În cazul prelungirii termenului de valabilitate
pentru persoanele care au depus cererea inițială anterior datei de 10 august 2020, solicitările pentru cel de-al doilea an trebuie depuse la aceeași autoritate care a făcut înmatricularea
până cel târziu la data de 10 august 2021 inclusiv, potrivit unui comunicat al DRPCIV apărut anul trecut. Începând cu această dată, dacă nu se solicită prelungirea, combinația de numere în cauză devine disponibilă oricui, la cerere.
În acest context, DRPCIV reamintește celor interesați că,
de azi, dacă nu au prelungit deja rezervarea,
vor pierde combinația numărului de înmatriculare păstrată anterior datei de 11.08.2020. Cu alte cuvinte, cei ce nu au prelungit rezervarea nu mai pot folosi combinația numărului de înmatriculare, aceasta putând fi solicitată și folosită de orice altă persoană care vrea să-și înmatriculeze mașina.
Titularul certificatului de înmatriculare este
singurul care poate depune cererea de păstrare a combinației numărului de înmatriculare. În plus, este necesară prezentarea
actului de identitate, în
copie și în
original, precum și a dovezii plății sumei de
30 de lei, contravaloarea păstrării, care
poate fi achitată în numerar la ghișeu.
De reținut ar fi, de asemenea, faptul că numerele de înmatriculare, în combinația aleasă de către titular,
nu pot fi cedate în favoarea altei persoane fizice sau juridice, iar cei interesați trebuie să se încadreze cu solicitarea prelungirii necesare fie până la depunerea documentelor în vederea radierii vehiculului, fie până la expirarea solicitării anterioare de păstrare ori până la solicitarea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate pe numele dobânditorului.
Reamintim faptul că, potrivit unei modificări legislative introduse prin
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor (MAI) nr. 120/2020, cei care au optat pentru o anumită combinație de numere de înmatriculare
pot prelungi termenul de valabilitate a rezervării respectivelor numere ale vehiculelor
până la cel mult trei ani, cu condiția să depună cererile de păstrare înainte de expirarea termenului inițial de un an.
Această prevedere reprezintă doar una dintre modificările legislative pe care le-a adus Ordinul MAI nr. 120/2020. Printre altele, actul normativ mai prevede că dealerii auto au posibilitatea să facă ei formalitățile de înmatriculare în numele cumpărătorului, precum și faptul că la eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare nu mai trebuie adusă cartea de identitate a vehiculului, acest duplicat putând fi solicitat și prin mandatar, care trebuie să prezinte o procură specială autentică.
Comentarii articol (1)