Chiar dacă o mașină are mai mulți proprietari, în cazul soților, de exemplu, ea trebuie înmatriculată pe numele unuia dintre coproprietari, deoarece certificatul de înmatriculare permite înscrierea datelor unui singur proprietar, potrivit unei clarificări transmise de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) redacției noastre. Totuși, în certificatul de înmatriculare se poate înregistra și o altă persoană în afară de proprietar, dar numai în calitate de utilizator al mașinii. Citește articolul
Înmatricularea mașinii este obligatorie, înainte de a fi pusă în circulație. Din cauză că înmatricularea este nominală, aceasta trebuie făcută de fiecare dată când proprietarul mașinii se schimbă. În acest sens, șoferii trebuie să știe când trebuie făcută înmatricularea, de ce documente e nevoie pentru a o face și ce riscă dacă nu respectă prevederile privind înmatricularea mașinii - mai ales acum, cu anumite schimbări apărute chiar în acest an, în ceea ce privește regulile aplicabile. De la începutul anului, potrivit unor date publicate azi de Institutul Național de Statistică, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 34% față de anul trecut. Citește articolul
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) amintește că, începând cu 11 august 2020, rezervarea numerelor de înmatriculare este valabilă timp de un an de la data solicitării, mai exact de la data înregistrării cererii de păstrare. Asta înseamnă că numerele de înmatriculare rezervate înainte de 11 august 2020 (data de la care rezervarea e valabilă un an) și neprelungite între timp sunt disponibile de azi și pot fi atribuite altui posesor de mașină. Rezervarea unui număr de înmatriculare poate fi prelungită succesiv până la maximum trei ani. Citește articolul