Ce este Registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare
Normele privitoare la Registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare au fost introduse în 16 iulie, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de urgență nr. 111/2020, care modifică - substanțial - Legea nr. 129/2019 (actul normativ de bază în domeniul prevenirii spălării banilor).
Însă, cum spuneam și mai sus, funcționarea efectivă a Registrului va avea loc abia în viitor, după ce ANAF îl va operaționaliza. În concret, președintele ANAF va adopta un ordin, în acest sens, până la data de 14 august, iar entitățile furnizoare de conturi bancare/de plăți vor fi nevoite ca, în 10 zile de la operaționalizarea Registrului, să transmită informațiile relevante organului fiscal central, pentru a le introduce în Registru.
Toate persoanele care dețin:
- un cont de plăți (aici se pare că vor intra inclusiv conturi de plăți puse la dispoziție de o instituție emitentă de monedă electronică - mai multe despre includerea, în sfera legislației pentru prevenirea spălării banilor, a activităților cu criptomonede, aici)
- sau un cont bancar
sunt vizate de modificări, informațiile despre acele conturi urmând a fi incluse în Registru - odată ce va fi operațional. Mai exact, vor fi accesibile următoarele informații:
- pentru titularul de cont-client, persoanele care dețin dreptul de semnătură pentru conturile deschise și orice persoană care pretinde că acționează în numele clientului: numele, însoțit de celelalte date de identificare relevante, conform Legii nr. 129/2019 (pentru persoane fizice, toate datele de stare civilă prevăzute în documentele de identitate și, pentru firme, datele cuprinse în actele constitutive sau certificatul de înmatriculare și datele reprezentantului legal al persoanei juridice) sau de numărul unic de înregistrare în cazul nerezidenților, după caz;
- pentru beneficiarul real al titularului de cont-client: numele, însoțit de celelalte date de identificare relevante, conform Legii nr. 129/2019, sau de numărul unic de înregistrare în cazul nerezidenților, după caz;
- pentru contul bancar sau de plăți: numărul IBAN și data deschiderii și închiderii contului;
- pentru casetele de valori: numele concesionarului, însoțit de celelalte date de identificare relevante, conform Legii nr. 129/2019, sau de numărul unic de identificare în cazul nerezidenților, după caz, și durata perioadei de concesionare.
Cine va avea acces la informațiile din Registru și pentru cât timp
Printre autoritățile ce vor avea acces la Registru se numără Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, organele fiscale locale sau organele de urmărire penală.
Atenție! Este foarte important de precizat că autoritățile menționate mai sus vor putea accesa informațiile din Registru doar în măsura în care acest lucru este necesar pentru aplicarea legislației din domeniul prevenirii splălării banilor și prevenirii finanțării terorismului. Cu alte cuvinte, nu vor putea fi folosite informațiile din Registru, de exemplu, pentru investigarea unor infracțiuni ce nu au legătură cu domeniul menționat anterior.
Obținerea propriu-zisă a informațiilor se va face prin accesarea unui sistem informatic, însă doar după ce se va fi încheiat un protocol între ANAF și celelalte instituții competente să acceseze Registrul.
În privința perioadei de timp în care vor fi păstrate informațiile, e vorba de zece ani de la momentul încetării relației de afaceri stabilite între clienți și bancă/furnizor de cont de plăți.
Cum spuneam și mai sus, OUG nr. 111/2020 a adus o serie de schimbări de substanță Legii nr. 129/2019. Pe lângă extinderea prevederilor acesteia și la activitatea cu criptomonedă (despre care am vorbit deja), o altă schimbare constă în faptul că, de acum, depunerea declarației privind beneficiarul real se poate face fără a mai fi necesară deplasarea la Registrul Comerțului.
Atenție! Chiar dacă OUG nr. 111/2020 a intrat în vigoare deja, Registrul central electronic pentru conturi de plăți și conturi bancare trebuie operaționalizat de ANAF, al cărui președinte va adopta un ordin, în acest sens.