Legea nr. 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile a apărut în Monitorul Oficial nr. 762 (din 20 august), însă va intra în vigoare abia în 20 februarie 2021.
În esență, legea transpune în legislația noastră o obligație pe care o au toate statele membre ale Uniunii - Directiva (UE) 2018/851 (ce trebuia transpusă în statele Uniunii, printre care și România, până în 4 iulie 2020) impune colectarea biodeșeurilor până în 2023. Inițiatorii acestei legi subliniază că, în prezent, în România se reciclează sub 15% din totalul deșeurilor municipale, sub formă de hârtie, plastic, metal și sticlă, iar până în 2025, adică în mai puțin de cinci ani, normele europene ne obligă să ajungem la 55%.
Notă: Biodeșeurile, potrivit Legii nr. 181/2020, sunt cele provenite din grădini și parcuri, de la alimente, din bucătăriile gospodăriilor private, din birouri, cantine, restaurante, comerțul cu ridicata, de la firmele de catering și magazinele de vânzare cu amănuntul, deșeurile similare ce provin din unitățile de prelucrare a produselor alimentare.
"Începând cu data de 1 ianuarie 2021, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deșeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din ușă în ușă a biodeșeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei «plătește pentru cât arunci» și să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural", prevede articolul 1(3) din lege.
În acest context, legea compostului va aduce (după cum spuneam, ea va intra în vigoare abia în 2021) obligația de a colecta separat deșeurile biodegradabile destinate compostării/ digestiei anaerobe, inclusiv din ușă în ușă (U-U) sau prin aport voluntar (AP). Iar toți cei care generează astfel de deșeuri, adică și firme, și simplii cetățeni, sunt obligați să depună aceste deșeuri în spațiile indicate sau să le predea firmelor autorizate să le colecteze.
Cei care încalcă obligația de a colecta separat aceste deșeuri vor putea fi amendați cu sume între 400-800 de lei, dacă e vorba de simplii cetățeni, sau cu sume între 10.000 și 20.000 de lei, dacă e vorba de persoane juridice. Aceeași amendă este stabilită pentru încălcarea obligației de a depune deșeurile în spațiile indicate sau obligației de a preda colectorilor aceste deșeuri. Cei care vor sancționa sunt angajații Gărzii de Mediu. Amenzile vor putea fi achitate la jumătate din minimul legal pe loc sau în 48 de ore - așadar, legea va deroga de la regula plății la jumătate în 15 zile.
Ce înseamnă compostare, potrivit Legii nr. 181/2020: proces de descompunere controlată a materialelor biodegradabile, predominant aerob, care permite generarea de temperaturi adecvate dezvoltării bacteriilor termofile, ca rezultat al producerii de căldură.
"Producerea unui compost de calitate utilizând fracția de deșeuri biodegradabile rezultată în urma unei colectări selective a deșeurilor municipale contribuie la fertilitatea solului cu produse naturale, ecologice și sigure, contribuie la reducerea fertilizatorilor anorganici (chimici), contribuie la refacerea structurii solului (de care suferă mai ales zonele pe care se face agricultura intensivă sau zonele în curs de deșertificare), crește capacitatea de absorbție și de retenție a apei în sol și scade nevoia de irigare a terenurilor agricole.
Pe scurt, transformarea deșeurilor în compost este benefică atât pentru mediu, pentru sănătatea celor care se bucură de plantele crescute pe un sol fertilizat natural și contribuie la gestionarea corespunzătoare a deșeurilor biodegradabile (...), previne poluarea mediului înconjurător și apariția mirosurilor neplăcute prin fermentarea anaerobă (...), previne producerea de poluanți atmosferici care ar fi generați prin incinerarea/arderea deșeurilor (...) Fără a realiza compost în România nu se vor atinge țintele impuse de Comisia Europeană și vom fi în continuare dependenți de importurile de fertilizatori anorganici", potrivit unor extrase din expunerea de motive a proiectului ce a devenit Legea nr. 181/2020.
Atenție! Legea, deși apărută în Monitorul Oficial, va intra în vigoare abia în 20 februarie 2021.