1. Pregătirea internă pentru reluarea activității la sediul firmei
Companiile care se întorc la munca de la sediu, fie pentru că și-au întrerupt activitatea, fie pentru că salariații au lucrat de acasă, au la dispoziție un ghid punctual al celor de Ministerul Muncii. Acolo găsesc indicații generale și specifice despre ce măsuri trebuie luate pentru siguranța salariaților și ce schimbări interne trebuie să apară.
Majoritatea obligațiilor pe care le au angajatorii sunt prevăzute într-o serie de ordine ale mai multor ministere din Guvern și țin de securitatea și sănătatea în muncă (SSM). De exemplu, vorbim de reinstruirea pe SSM a salariaților, evaluarea riscurilor în contextul actual al epidemiei, asigurarea distanțării fizice (prin reamenajarea spațiilor de lucru, dacă e cazul) și a produselor pentru dezinfectarea și spălarea mâinilor și a măștilor de protecție. Asta înseamnă că medicii de medicina muncii și responsabilii cu SSM-ul au ceva treabă în perioada asta.
Nu-i de glumă cu aceste obligații, pentru că inspectorii muncii fac deja de ceva vreme verificări la angajatorii din toată țara, pentru a vedea cum stau pe partea de SSM. Cei care ignoră obligațiile pe care le au riscă amendarea.
Important! Companiile care sunt reticente în a-și rechema la sediu salariații au în continuare două alternative legale: munca la domiciliu sau telemunca.
2. Modificarea regulamentului intern
Evident, oricâte reguli ar stabili un angajator, acestea ar risca să devină inutile în lipsa unor sancțiuni pentru nerespectarea lor. Astfel, trebuie modificat regulamentul intern al firmei pentru a stabili clar ce fapte pot aduce salariaților sancțiuni disciplinare.
Pentru a veni în ajutorul angajatorilor, specialiștii au dat și câteva sfaturi punctuale. De exemplu, regulile de protecție să fie adaptate în funcție de activitatea angajatorului, nu să fie preluate „nemestecate” dintr-un model general-valabil de regulament intern. Obligațiile părților trebuie stabilite clar, fără ambiguități, iar modificările la regulament trebuie neapărat comunicate salariaților.
3. Termoscanarea și purtarea măștii
Două dintre măsurile foarte cunoscute pe care trebuie să le ia angajatorii sunt termoscanarea la intrarea în sediu, atât a salariaților, cât și persoanelor străine, și purtarea măștii faciale de protecție.
Măsurarea temperaturii este obligatorie și angajatorul trebuie să desemneze, practic, o persoană din firmă care să se ocupe de treaba asta. Dincolo de a vedea dacă o persoană are sau nu o temperatură corporală de peste 37,3 grade Celsius, responsabilul trebuie să observe și dacă există alte simptome asociate coronavirusului (tuse, strănut etc.).
Referitor la masca de protecție, și aceasta este obligatorie în spațiile închise de la locul de muncă. Desigur, există excepții care se pot introduce în baza evaluării medicului de medicina muncii, dar acestea sunt destul de puține (de exemplu, dacă un salariat stă singur în birou sau dacă face o muncă intensă).
4. Limitarea accesului în sediu pentru străini
Regula generală este că unei persoane străine îi este permis accesul în sediu numai dacă are motive justificate să fie prezentă acolo. În orice caz, termoscanarea, purtarea măștii faciale și dezinfectarea mâinilor sunt reguli aplicabile inclusiv terților care vin în vizită. Cei care n-au motive reale să intre în sediu trebuie să stea afară.
Așa cum au explicat specialiștii la solicitarea noastră, aceste reguli de triaj epidemiologic trebuie aplicate cu strictețe inclusiv dacă vorbim despre inspectorii de stat care vin în control. Celor care par să aibă coronavirus trebuie să le fie refuzat accesul în sediu, pentru siguranța personalului angajatorului.
5. Termoscanarea și prelucrarea datelor personale
Una dintre marile nelămuriri pe care le-ar putea avea angajatorii despre termoscanarea la intrarea în sediu este dacă această activitate reprezintă o prelucrare de date personale.
Conform autorităților din domeniul protecției datelor, vorbim de o prelucrare numai în situația în care persoana care face triajul epidemiologic trece într-un document temperaturile măsurate (și poate chiar și posibilele simptome sau aprecieri despre starea de sănătate) ale persoanelor care vin la sediu. Dacă nu se consemnează nimic nicăieri, nu vorbim de o prelucrare de date personale.
6. Cum gestionezi refuzul de a purta masca la birou
Pentru că există persoane care pot fi reticente la purtarea măștii faciale la birou, specialiștii au oferit o procedură neoficială ce poate fi urmată de angajator, pentru a evita sancționarea disciplinară.
Pe scurt, ideea este că salariatului trebuie să i se explice că vorbim de o obligație legală al cărei unic scop este protejarea sănătății colegilor săi. Dacă în continuare se împotrivește, trebuie discutat cu medicul de medicina muncii dacă nu cumva se poate aplica o excepție. Dacă nici așa nu este convins, se poate analiza varianta izolării salariatului într-un birou, pentru a evita contactul cu celelalte persoane din sediu.
În fine, dacă nu se poate altfel, angajatorul poate aplica sancțiuni disciplinare, care pot varia de la un simplu avertisment până la concediere.
7. Testarea salariaților la inițiativa angajatorului
Concret, angajatorul n-ar trebui să decidă de unul singur că este cazul să-și oblige salariații să se testeze pentru coronavirus. Așa cum ne-au explicat autoritățile, supravegherea sănătății lucrătorilor e asigurată prin medicii de medicina muncii, iar angajatorul ia decizii în baza a ceea ce spune acesta.
8. Cum procedezi dacă ai un salariat infectat (sau mai mulți)
Specialiștii au venit cu o procedură orientativă pe care angajatorii o pot urma la identificarea salariaților infectați. Astfel, angajatorul trebuie să anunțe direcția teritorială de sănătate publică și să dea toate informațiile cerute.
Apoi, poate fi necesară informarea colegilor respectivei persoane, pentru a afla dacă cel infectat a interacționat recent cu vreunul dintre ei. De asemenea, ar putea fi nevoie ca anumiți parteneri de afaceri sau clienți să fie informați despre cazurile de infectare - tot din rațiuni de siguranță, pentru a identifica persoanele care au interacționat cu cei infectați.
Important! Cadrul legal al concediilor medicale acordate atunci când vorbim de salariați suspecți sau confirmați cu coronavirus este în plină schimbare actualmente. Deși existau reguli privind concediul medical de carantină, recent a apărut Legea carantinei și a izolării, care a introdus unele noutăți necorelate cu prevederile pe care deja le aveam. Din acest motiv, Guvernul pregătește noi schimbări prin OUG.
9. Dacă activitatea angajatorului se suspendă din cauza infectărilor, statul acoperă șomajul tehnic
Cu alte cuvinte, de curând există posibilitatea de a cere statului subvenționarea indemnizațiilor de șomaj tehnic pentru salariații nevoiți să stea acasă pentru că s-a decis suspendarea activității firmei în urma unei anchete epidemiologice a autorităților.
Șomajul tehnic este subvenționat de stat numai pentru perioada efectivă de suspendare a activității, dar nu pentru salariații care deja sunt în concediu medical și primesc oricum indemnizația aferentă.
Șomajul tehnic subvenționat de stat încă este valabil pentru firmele care activează în domenii ce sunt supuse în continuare unor restricții impuse de autorități.
10. Stimulente pentru reînceperea activității
În fine, ar trebui amintite pe scurt și principalele ajutoare pe care le oferă statul companiilor afectate de epidemia de coronavirus.
Momentan, autoritățile permit angajatorilor decontarea a 41,5% din salariile persoanelor revenite din șomaj tehnic, timp de trei luni, dar și decontarea a 50% din salariile anumitor șomeri angajați până la finalul anului, timp de 12 luni.
Dincolo de aceste ajutoare deja oficializate, autoritățile mai pregătesc și altele. De exemplu, decontarea unei părți a costurilor salariale în cazul firmelor care-și reduc programul de lucru din rațiuni financiare sau ajutoare bănești pentru echipamentele telesariaților.
***
În loc de concluzie. Cu siguranță, lucrurile vor continua să evolueze și vor apărea noi schimbări legale, noi facilități și poate chiar noi restricții temporare. Pentru a asigura constant siguranța salariaților și, implicit, continuitatea activității economice, angajatorii trebuie să urmărească cu atenție atât evoluția epidemiei de coronavirus, cât și intențiile autorităților.