Iată întregul set de măsuri adoptat de ANAF:
- Reducerea numărului de operaţiuni de import de mărfuri pentru care formalitățile vamale de punere în libera circulaţie se efectuează în birourile vamale de frontieră;
- Direcţionarea mărfurilor prezentate la frontieră în vederea importului către birourile vamale de interior, în a căror arie de competenţă se afla sediul operatorului economic importator;
- Creşterea numărului operatorilor economici care utilizează procedura simplificată de declarare a mărfurilor prin înscrierea în evidenţele declarantului;
- Întărirea compartimentelor operative de control vamal, prin alocarea de resurse umane suplimentare în structurile vamale cu activitate sporită;
- Uniformizarea activităţii de control desfăşurate de structurile vamale de la nivel central, regional şi local;
- Fluidizarea traficului de mărfuri prin birourile vamale de frontieră şi întarirea controlului vamal, pentru combaterea faptelor de contrabandă şi frauda vamală la frontieră;
- Eficientizarea controalelor vamale.
Procedura simplificată de declarare a mărfurilor prin înscrierea în evidenţele declarantului duce la reducerea cheltuielilor suportate de operatorii economici pentru îndeplinirea formalităţilor vamale și a cheltuielilor de transport şi manipulare.
Prin aceste măsuri, în contextul pandemiei, se diminuează răspândirea virusului COVID-19, prin limitarea interacţiunii directe între personalul vamal şi operatorii economici.
În prezent, în România, operaţiunile vamale în care sunt utilizate procedurile simplificate de declarare a mărfurilor deţin o pondere redusă, respectiv de 10%, faţă de 65,57% cât este media la nivelul Uniunii Europene.