Tabloul crizei pe piața muncii. Mișcarea care ar putea duce la scăderea salariilor în mediul privat
Piața muncii este un adevărat furnicar după pandemie, iar schimbarea pare să fie cuvântul de ordine. Multe firme s-au închis, altele s-au reorientat, numărul persoanelor fără serviciu a crescut alarmant și a început o adevărată vânătoare pentru anumite poziții sau sectoare.
Cum numărul românilor care au rămas fără serviciu a crescut constant în ultimele luni, piața forței de muncă a început să se schimbe. Companiile se adaptează, iar angajații se reorientează către joburi din IT. Pentru alții, munca de acasă pare o opțiune bună în criză.
Românii aplică tot mai mult pentru joburi noi. În total, numărul CV-urilor depuse în luna iulie a crescut cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu peste 20% față de luna iunie a acestui an.
Pe o piață auto care s-a comprimat semnificativ după șapte luni, cu 34,2%, automobilele electrice își continuă creșterea, cu un plus de 53,6% față de perioada similară din 2019, scrie Mediafax, citând APIA.
Deși în luna iulie a acestui an s-au înmatriculat, conform datelor DRPCIV, mai puține autovehicule comparativ cu luna similară a anului trecut (-42,4%), raportat la evoluția din acest an, piața auto dă semne de revenire, cu +22,9% comparativ cu volumul înregistrat în luna iunie, după ce și în iunie s-a înregistrat o creștere de 38,9% față de luna mai a acestui an.
Au fost înmatriculate 14.687 autovehicule (autoturisme, vehicule comerciale ușoare și grele, minibuze si autobuze), număr inferior (-42,4%) celui din luna similară din 2019, când au fost înmatriculate 25.490 autovehicule, multe datorită unor termene limită impuse prin regulamentele de omologare.
Comentarii articol (0)