În concret, e vorba de Directiva Uniunii Europene nr. 1057/2020, care va aduce anumite schimbări cadrului normativ european (inclusiv normelor interne de transpunere a directivelor relevante, ulterior modificării) privitor la detașarea transfrontalieră a lucrătorilor din domeniul transportului rutier. Printre altele, vor avea loc anumite modificări cu privire la controalele desfășurate pentru verificarea conformării firmelor cu cadrul juridic precizat mai sus.
1. Statele membre ale UE nu vor putea să impună decât un număr prestabilit de măsuri de control pentru verificarea conformării din partea firmei de transport cu normele privind detașarea. În concret, noile prevederi, impuse de Directiva nr. 1057/2020, vor limita tipul de măsuri de control ce vor putea fi impuse de statele membre, în contextul de mai sus. E vorba, de exemplu, de măsuri privind:
- prezentarea unei declarații autorităților statului în care este detașat un conducător auto, care să includă, printre altele, date privitoare la detașare și la durata acesteia;
- punerea la dispoziția angajatului detașat a anumitor documente, pentru a le arăta dacă este controlat în trafic (de exemplu, dovezi ale operațiunilor de transport care se desfășoară în statul membru gazdă, cum ar fi o scrisoare electronică de trăsură (e-CMR)).
La acest moment, Directiva nr. 67/2014 (care va fi modificată) le permite statelor membre să impună orice măsuri de control, atât timp cât sunt justificate și proporționale în conformitate cu dreptul Uniunii. Ulterior, este precizată, cu titlu exemplificativ, o serie de măsuri, însă, din 2022, statele UE nu vor mai avea libertatea pe care le-o oferă, acum, ultima directivă citată.
2. Stabilirea posibilității exprese pentru autorități de a verifica dacă un salariat este detașat sau nu, atunci când face transport bilateral de marfă sau persoane. Astfel de transporturi, conform considerentului nr. 10 din Directiva UE nr. 1057/2020, nu ar trebui să fie guvernate de normele privind detașarea transnațională, pentru a nu se crea o presiune excesivă de conformare asupra firmelor implicate în asemenea activități. Și, astfel, pentru a nu fi afectată, nejustificat, libertatea de a presta servicii pe teritoriul UE, pentru o firmă stabilită într-un stat din UE.
În același timp, pentru a se evita abuzarea acestei excepții, Directiva nr. 1057/2020 prevede ce controale pot face statele membre:
- obligația conducătorului auto de a păstra și a pune la dispoziție, atunci când i se cere acest lucru cu ocazia controlului în trafic, pe suport de hârtie sau în format electronic, dovezi ale operațiunilor internaționale de transport relevante, cum ar fi o scrisoare electronică de trăsură (e-CMR);
- punerea la dispoziția autorităților, tot în timpul controalelor în trafic, a înregistrărilor tahografului.
3. Stabilirea modului în care se poate face schimbul de informații între autorități publice. Autoritatea competentă cu supravegherea aplicării legislației în domeniul examinat aici poate să pună la dispoziția partenerilor instituționali sociali informații despre firme supravegheate, însă doar dacă acestea, printre altele, vor fi necesare pentru verificarea conformării cu normele privind detașarea transnațională.
4. Este inclusă și o prevedere expresă ce limitează durata controalelor făcute de către autorități. Directiva UE nr. 1057/2020 prevede că statele membre vor fi obligate să evite întârzierile nejustificate atunci când aplică măsuri de control, întârzieri care ar putea afecta durata și datele preconizate pentru detașare.
Considerentele Directivei, deși nu au caracter obligatoriu direct, prevăd și ele că întârzieri nejustificate nu trebuie să apară nici atunci când vor fi controlați, în trafic, șoferii. Autoritățile, însă, sunt obligate să țină cont de valoarea interpretativă a unei astfel de prevederi, atunci când aplică normele cu caracter obligatoriu din Directivă.
Apar, de asemenea, și modificări ale Directivei nr. 22/2006, care stabilește anumite condiții minime pentru punerea în aplicare a legislației europene relevante în domeniul legislației sociale privitoare la transportul rutier:
1. Controalele vor viza verificarea mai multor zile de lucru ale conducătorilor auto. La acest moment, Directiva nr. 22/2006 prevede doar că se organizează controale astfel încât să fie verificate 1% din zilele lucrate de către conducătorii vehiculelor. Din 2022, acestă cifră trebuie să crească la 3% (cel puțin), cu posibilitatea de a se ajunge chiar la minimum 4%.
2. Vor putea fi organizate controale concertate (organizate de două sau mai multe state, în același timp) și la sediile întreprinderilor de transport. La acest moment, controalele concertate nu pot avea loc la sediile companiilor de transport, ci doar cu privire la conducători auto sau cu privire la vehiculele conduse.
3. Vor fi facilitate controalele selective, în funcție de gradul de risc. În concret, e vorba de faptul că statele membre vor fi nevoite să pună la dispoziție autorităților cu sarcini de control anumite date care se găsesc în ceea ce este numit „sistemul național de clasificare în funcție de gradul de risc”, pentru facilitarea controalelor selective.
Acest sistem există, deja, în temeiul Directivei nr. 22/2006 și stabilește gradul de risc în funcție de numărul și gravitatea încălcărilor legislației sociale din domeniul transportului rutier.
Atenție! Modificările nu se aplică, deocamdată. Ele trebuie transpuse în sistemul de drept intern, până în 2 februarie 2022.