Salariaţii detaşaţi de pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaţionale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condiţiile de muncă stabilite prin acte cu putere de lege, acte administrative, prin convenţii colective sau sentinţe arbitrale de generală aplicare, valabile în statul membru, altul decât România, sau în Confederaţia Elveţiană, pe teritoriul căruia/căreia sunt prestate serviciile, referitoare la:
a) durata maximă a timpului de muncă şi durata minimă a repausului periodic;
b) durata minimă a concediilor anuale plătite;
c) salariul minim, la valoarea pe care acesta o are în statul de detașare, inclusiv compensarea sau plata muncii suplimentare; Orice indemnizaţie specifică detaşării transnaţionale este considerată parte a salariului minim, în măsura în care nu este acordată cu titlu de rambursare a cheltuielilor generate de detaşare, respectiv cheltuielile de transport, cazare şi masă;
d) condiţiile de punere la dispoziţie a salariaţilor de către agenţii de muncă temporară;
e) sănătatea şi securitatea în muncă;
f) măsurile de protecţie aplicabile condiţiilor de muncă pentru femeile însărcinate sau pentru cele care au născut recent, precum şi pentru copii şi tineri;
g) egalitatea de tratament dintre bărbaţi şi femei, precum şi alte dispoziţii în materie de nediscriminare;
h) asigurarea sau decontarea cheltuielilor de transport, masă și cazare de către angajator;
i) reintegrarea pe postul ocupat, la întoarcerea în țară
( Directiva 2014/67/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 mai 2014, Legea 16 din 2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale si Normele metodologice ale acesteia aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 337 din 18 mai 2017).
În Franţa, durata legală maximă de lucru este de 10 ore/zi şi 48 ore într-o săptămână.
Detalii:
[ link extern ]