1. Se va emite o decizie privind detasarea salariatului.
2. Detasarea se va dispune pe o perioadă limitată de timp, dar nu mai mult de 24 de luni,
3.
Salariații detașați de pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaționale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condițiile de muncă stabilite prin acte cu putere de lege, acte administrative, prin convenții colective sau sentințe arbitrale de generală aplicare, valabile în statul membru, altul decât România, sau în Confederația Elvețiană, pe teritoriul căruia/căreia sunt prestate serviciile, cu privire la:
a) durata maximă a timpului de muncă și durata minimă a repausului periodic;
b) durata minimă a concediilor anuale plătite;
c) remunerația aplicabilă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, inclusiv plata orelor suplimentare, cu excepția contribuțiilor prevăzute de Legea nr. 1/2020;
d) condițiile pentru punerea la dispoziție a salariaților, în special de către agenții de muncă temporară;
e) sănătatea, securitatea și igiena în muncă;
f) măsurile de protecție aplicabile condițiilor de muncă pentru femeile însărcinate sau pentru cele care au născut recent, precum și pentru copii și tineri;
g) egalitatea de tratament dintre bărbați și femei, precum și alte dispoziții în materie de nediscriminare.
h) condițiile privind cazarea salariaților atunci când sunt oferite de angajator salariaților trimiși să exercite temporar lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu la un alt loc de muncă decât locul lor de muncă obișnuit;
i) indemnizațiile sau rambursarea cheltuielilor de transport, cazare și masă pentru salariații obligați din rațiuni profesionale să călătorească către și de la locul lor de muncă obișnuit în statul membru pe teritoriul căruia sunt detașați sau în cazul în care aceștia sunt trimiși temporar de angajatorul lor de la locul lor de muncă obișnuit la un alt loc de muncă, în conformitate cu legislația sau contractul colectiv de muncă cu aplicabilitate generală din statul gazdă.
4. Iin conformitate cu dispozitiile Regulamentului 883/2004, o persoana care lucreaza ca persoana salariata pe teritoriul Romaniei in numele unui angajator roman care isi desfasoara in mod obisnuit activitatile in Romania, care este trimisa de respectivul angajator intr-un alt stat membru pentru a desfasura o activitate in beneficiul respectivului angajator continua sa se supuna legislatiei de securitate sociala statului roman de origine a detasarii cu conditia ca:
- durata anticipata a activitatii in cauza sa nu depaseasca 24 luni si
- persoana respectiva sa nu fie trimisa pentru a inlocui o alta persoana detasata.
Detalii :
[ link extern ]