Restaurantele s-ar putea redeschide de la 1 septembrie! Declarația îi aparține premierului Ludovic Orban și a fost făcută în exclusivitate, la Jurnalul de seară, de la Digi24. O decizie în acest sens urmând a fi luată în cursul săptămânii.
„Dezbatem în cursul acestei săptămâni. Am solicitat punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi alţi specialişti să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări. Intenţia mea este ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie. Cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, de exemplu, să poată să servească masa pe terasă”, a precizat Ludovic Orban la Digi 24.
Acesta a reiterat faptul că temperaturile scăzute înregistrate deja în zona montană vor face dificilă servirea mesei în spaţii deschise.
Comisia Europeană a prezentat Consiliului propuneri privind acordarea unui sprijin financiar de 81,4 miliarde euro, din cadrul Instrumentului SURE, pentru 15 state membre, dintre care patru miliarde euro pentru România, arată un comunicat de presă al Executivului UE. Prin SURE, statele europene primesc împrumuturi susținute de un sistem de garanţii voluntare, pentru plata șomajului tehnic.
Potrivit propunerilor Comisiei, ţările membre care ar urma să beneficieze de cel mai mare sprijin financiar în cadrul Instrumentului SURE sunt: Italia (27,4 miliarde euro), Spania (21,3 miliarde euro), Polonia (11,2 miliarde euro, Belgia (7,8 miliarde euro) şi România (4 miliarde euro).
"Instrumentul SURE poate oferi sprijin financiar în valoare totală de până la 100 de miliarde euro tuturor statelor membre. Propunerile înaintate Consiliului cu privire la deciziile de acordare a unui sprijin financiar se ridică la 81,4 miliarde euro şi vizează 15 state membre, printre care se numără şi România. Portugalia şi Ungaria au prezentat deja cereri oficiale care sunt în curs de evaluare. Comisia se aşteaptă să prezinte în scurt timp o propunere de acordare de sprijin pentru Portugalia şi Ungaria. Statele membre care nu au introdus încă cereri oficiale mai au încă posibilitatea de a face acest lucru", arată sursa citată.
Comentarii articol (0)