UPDATE: A fost publicat noul cadru legal al vânzării bunurilor și garanțiilor oferite. Schimbările ce se vor aplica din 1 ianuarie, diferite față de ce se propusese inițial

OUG nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri a apărut azi în Monitorul Oficial (pe scurt, referitor la traseul legislativ, amintim că reglementarea a apărut la Protecția Consumatorilor în august 2020, ca proiect de lege, iar în iulie 2021 a apărut, cu mici modificări, dar tot ca proiect de lege, la Ministerul Economiei; recent, document a apărut din nou în dezbatere publică, ca proiect de OUG, tot la minister). Prevederile sale sunt programate să intre în vigoare la 1 ianuarie 2022, dată la care Legea nr. 449/2003 este abrogată - doar partea cu sancțiuni din noua ordonanță se aplică zece zile mai târziu de la intrarea acesteia în vigoare). 

Printre altele, noua ordonanță se referă expres și la bunurile cu elemente digitale. Iată cele mai importante prevederi ale sale:

1. Garanția pentru conformitate: rămâne termenul de doi ani, dar se prezumă viciul doar în primul an 

Orice produs vândut de un comerciant unui consumator trebuie să îndeplinească anumite cerințe de conformitate, potrivit Legii 449/2003. Astfel, vânzătorul este obligat prin lege să ofere o garanție de conformitate cumpărătorului. Deși inițial se prevăzuse o garanție de conformitate de cinci ani, în forma de proiect a ordonanței, în Monitorul Oficial a apărut cu totul altceva: „Vânzătorul răspunde față de consumator pentru orice neconformitate care există în momentul livrării bunurilor și care este constatată în termen de doi ani de la data respectivă” - până aici, similar cu legislația actuală, doar că, scrie mai jos în ordonanță, la sarcina probei, „orice neconformitate care este constatată în termen de un an de la data la care bunurile au fost livrate este prezumată a fi existat deja în momentul livrării bunurilor, până la proba contrarie sau cu excepția cazului în care această prezumție este incompatibilă cu natura bunurilor sau cu natura neconformității”. Per a contrario, asta înseamnă că prezumția nu mai există și în al doilea an de garanție. 

Modificarea pe care o regăsim în forma publicată a ordonanței față de forma ce era pe ordinea de zi a ședinței în care a fost adoptată este semnificativă: în forma de proiect era prevăzut un termen de garanție de cinci ani, dar unde prezumția că neconformitatea era preexistentă exista doar în primii doi ani. 

Acum, în ordonanță există un termen de cinci ani de garanție dar vizează doar anumite categorii de bunuri și servicii - cele digitale - și doar în anumite condiții: termenul de garanție este de doi ani, dar, „în cazul în care contractul prevede furnizarea continuă pentru o perioadă de peste cinci ani, vânzătorul răspunde pentru orice neconformitate a conținutului digital sau a serviciului digital care intervine sau este constatată pe parcursul perioadei în care conținutul digital sau serviciul digital trebuie să fie furnizat conform contractului de vânzare”.

Notă: OUG nr. 140/2021 transpune în legislația noastră o directivă europeană. Dacă ne uităm în directivă și comparăm cu conținutul OUG 140, o să vedem că Guvernul a ales să ofere prin aceasta minimul necesar prevăzut de directivă și nimic mai mult. Mai exact, directiva este cea care prevede garanția de doi ani cu prezumția de un an, dar le dă statelor dreptul să vină cu termene mai mari de atât - ceea ce se și propusese inițial la noi. Guvernul a ales însă, dat fiind că adoptarea ordonanței acum, pe final de an, cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare, a fost intens criticată de comercianți, să renunțe la generozitatea din forma inițială a proiectului de OUG și să ofere doar atât cât prevede ca minim și directiva. 

Totuși, la articolul ce tratează garanțiile comerciale, Guvernul a prevăzut că se poate conveni prin contract o garanție de durabilitate: „în cazul în care un
producător oferă consumatorului o garanție de durabilitate pentru anumite bunuri pentru o perioadă de timp anume, producătorul răspunde direct față de consumator, pe întreaga perioadă acoperită de garanția de durabilitate, pentru repararea sau înlocuirea bunurilor”.

2. Noțiunea de vânzător, extinsă și la activitățile artizanale și profesionale

O altă modificare importantă adusă de această ordonanță este în chiar definiția vânzătorului, care este mult mai cuprinzătoare decât cea actuală („persoana fizică sau juridică autorizată, care, în cadrul activității sale, comercializează produse în condițiile unui contract încheiat cu consumatorul”).

Concret, vânzătorul căruia îi revin obligațiile din ordonanță este „orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care, în legătură cu contractele reglementate de prezenta ordonanță de urgență, acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele respectivei persoane fizice sau juridice sau în contul acesteia, în scopuri ce țin de activitatea comercială, industrială, artizanală sau profesională a persoanei respective”.

3. Vânzătorul va putea să efectueze reparația sau înlocuirea bunului neconform, în baza garanției comerciale, în cel mult 15 zile.

Dacă acum Legea nr. 449/2003 prevede doar un termen de 15 zile calendaristice pentru remedierile aduse în baza garanției legale de conformitate, OUG 140 cuprinde același termen și pentru garanția comercială (cea oferită în plus de vânzător pe lângă cea legală).

Acest termen de 15 zile va curge de la momentul în care vânzătorul va fi informat de către cumpărător cu privire la neconformitate. 

4. Extinderea criteriilor de conformitate a unui produs. 

Ordonanța cuprinde două categorii de cerințe ce vor trebui bifate pentru ca vânzătorul să se considere că a livrat un produs conform: cerințele obiective și cele subiective.

„Pentru a fi în conformitate cu contractul de vânzare, bunurile îndeplinesc în special următoarele condiții:

a) respectă descrierea, tipul, cantitatea și calitatea și dețin funcționalitatea, compatibilitatea, interoperabilitatea și alte caracteristici prevăzute în contractul de vânzare;

b) corespund scopului special pentru care consumatorul le solicită, pe care consumatorul l-a adus la cunoștința vânzătorului cel târziu în momentul încheierii contractului de vânzare și pe care vânzătorul l-a acceptat;

c) sunt livrate împreună cu toate accesoriile și cu toate instrucțiunile, inclusiv de instalare, prevăzute  în contractul de vânzare; 

d) sunt furnizate cu actualizări conform dispozițiilor contractului de vânzare”, scrie în OUG 140 la cerințele subiective de conformitate. 

O importantă schimbare este introducerea criteriilor compatibilității și a interoperabilității produselor ca cerințe de conformitate, dacă ele vor fi prevăzute ca fiind compatibile cu anumite suporturi sau produse/tehnologii sau nu sau vor fi prevăzute ca având un anumit grad de interoperabilitate.

Compatibilitatea și interoperabilitatea sunt două criterii foarte importante, în prezent, pentru multe produse cumpărate (mai ales dacă se bazează pe suport software, de exemplu), diferența dintre un produs blocat doar la anumite suporturi, tehnologii și unul cu o arie largă de interoperabilitate fiind foarte mare (despre importanța interoperabilității în domeniul medical, de exemplu, pot fi citite mai multe aici). 

Tot cu relevanță în aria produselor cu suport software, ordonanța prevede, printre elementele conformității, și situația bunurilor ce presupun actualizare constantă (de exemplu, având un soft instalat, cum sunt telefoanele inteligente).

5. Neconformitățile rezultate din lipsa actualizărilor puse la dispoziție de vânzător. Recenta OUG prevede situațiile în care vânzătorul are obligația de a furniza actualizări și frecvența acestora. De asemenea este stabilit faptul că vânzătorul nu va răspunde pentru lipsa de conformitate dacă, ulterior actualizării și informării despre aceasta, consumatorul nu instalează actualizările sau le instalează greșit, contrar instrucțiunilor de instalare (care nu vor prezenta deficiențe). 

Modificările propuse prin ordonanță, în forma propusă inițial și având în vedere că nu exista o perioadă de tranziție au fost vehement criticate de cei care susțin că nu a existat un dialog cu operatorii economici care pun pe piață bunuri în România, nici predictibilitate cu privire la aplicarea măsurilor. 

„Adoptarea de urgenţă, din nou fără respectarea procedurilor de consultare a partenerilor sociali nici la Ministerul Economiei, nici în cadrul Consiliului Economic şi Social, a proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri înscris pe ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi, 28 decembrie 2021, e de natură să ducă la dispariţia unor produse pe piaţa românească, făcându-le neviabile din punct de vedere economic. Înţelegem nevoia armonizării legislaţiei româneşti cu cea europeană, chiar insistăm pentru ea, dar în ciuda timpului amplu pe care l-am fi avut pentru dialog aceste nu a fost fructificat”, a declarat zilele trecute Radu Burnete, director executiv al Confederației Patronale Concordia, citat de Agerpres. Acesta a menționat că va fi afectat consumatorul român, fie prin scumpiri pentru asigurarea unei garanţii nejustificat de lungi, fie pentru că distribuitorii vor renunţa la comercializarea unor produse pe piaţa românească. Între timp însă, în Monitor a apărut o formă diferită a ordonanței, așa cum spuneam.

Atenție! Noutățile aduse de OUG 140/2021 se vor aplica de la 1 ianuarie 2022. În aceeași zi, Legea nr. 449/2003 va fi abrogată. Dispozițiile ordonanței se vor aplica însă NUMAI contractelor încheiate de la 1 ianuarie încolo.