Primarul pe care îl merităm - nu pe care îl vrem?

Până să adopt Capitala ca domiciliu, am locuit într-un oraș unde primarul avea aproape, aproape la fel de mulți ani în scaun câți aveam eu când am putut să votez prima oară. Ghinionul lui a fost că unele dintre nefăcutele sale erau sancționate penal și că procurorii le-au putut dovedi, astfel că a schimbat scaunul "din Centru" cu unul de la periferie și, astfel, orașul meu natal a fost nevoit să treacă prin chinurile facerii și să producă noi candidați, ca să avem pe cine alege și pune primar. Desigur, exagerez, pentru că primarul cu multe mandate, ulterior condamnat, n-a candidat cu sine la toate acele tururi electorale, doar că oamenii din oraș au preferat varianta mai sigură, în care îl aleg pe același om iar și iar.

Când am ajuns în Capitală, mi-l amintesc și acum pe primarul general de la acea vreme vorbindu-ne, o sală întreagă de tineri, undeva la Parlament, că el își pune toate speranțele în noi; că de la noi, ăștia tineri, vrea să audă propunerile, pentru noi e dispus să facă, să dreagă, să răstoarne Capitala cu susul în jos și să o desenăm împreună cum ne place; că de ăia bătrânii e sătul, că ei nu vor schimbare, pe ei nu-i mai interesează cum arată orașul și dacă se simt bine în el sau nu. Garantez că nimeni din sală nu l-a crezut pe cuvânt, dar discursul avea capacitatea să rezoneze foarte bine cu așteptările generației mele, ale celor apropiate și celor mai tinere ca a mea. În general, imboldul de schimbare vine de la cei tineri, singurii care au reprezentarea clară a dorinței de a muta munții din loc.

Desigur, a muta munții din loc în Capitală este o exagerare pe un plan și o subapreciere a situației pe un altul:

• o dată, că nu e nevoie să muți munții din loc pentru a avea un oraș decent, dacă toată lumea se implică să-l facă decent și să accepte că unde e acțiune e și reacțiune în Univers, chiar și la București și 
• a doua oară, că expresia nici măcar nu reușește să strângă sub ea câți "munți" ar trebui mutați din loc pentru ca Bucureștiul să devină un oraș decent.

Pe primul plan, nu știu ce poate fi mai limpede decât faptul că un oraș, o comunitate, mai exact, e suma tuturor oamenilor care o compun. Nu mă feresc să spun că am adoptat orașul, ca mulți, mulți alții dintre locuitorii săi actuali și că nu am avut întotdeauna buletin de București. Din cauza concentrării total dezechilibrate din punct de vedere economic și al locurilor de muncă, Capitala va fi adoptată în continuare de mulți dintre tinerii din provincie puși pe muncă și dornici de un trai cât de cât decent. Mai avem norocul (da! norocul) că de câțiva ani Clujul a mai furat din interesul celor tineri și au mai plecat și într-acolo și nu-i voi contrazice pe cei care l-au îmbrățișat și au scrâșnit din dinți la București pentru că realitatea e că acolo e, din multe puncte de vedere, mult mai bine ca aici.

Dintr-o mare concentrație de locuitori, cei mai mulți se uită la București ca la un loc din care-ar vrea să plece, dar n-au unde sau n-au cum. Din aceeași concentrație, unii vin și se folosesc de București precum ne folosim adesea de o gară, să ne ducă undeva și... cam atât. Destinația: la studii, un loc de muncă (plătit binișor), mall-uri și cafenele cât vezi cu ochii. Prea puțini adoptă orașul, că s-au născut aici sau nu, ca pe-un adevărat cămin. Implicarea, respectul și buna creștere nu vin din provincie (dacă există, firește) odată cu purtătorul, la București. Mă raportez, de pildă, la vecinii mei din provincie, destul de mulți la număr, dintr-o zonă rezidențială nu la marginea orașului, deloc modestă: gunoiul se lasă pe unde se nimerește, mașina se parchează în balcon sau pe proprietatea privată a altcuiva, canapeaua veche se lasă lângă ghenă, deși nu vine nimeni s-o ia de acolo, chiștoacele se aruncă de la balcon, petrecerea se dă în scară, butoiul de varză se golește în bideu, telefonatele se țin în balcon ca s-audă toată lumea, câinii își lasă amintirile intestinale peste tot - stăpânii nu le adună - iar alții le aruncă oase de la balcon, pe gazon și tot așa. Manifestările din zona rezidențială sunt aceleași în zona nerezidențială, în centrul orașului, la terase, la cinema și la muzeu. Nu poți avea un oraș decent cu o comunitate destul de reticentă la decență și bună creștere.

Pe al doilea plan, în București sunt foarte mulți "munți" de mutat din loc. Și niciun mesaj electoral, nicio figură a vreunui candidat nu mă convinge încă de faptul că poate singur sta de pază la mutarea acestora. Munții care ne-au tăiat și ne taie din spațiile verzi, care ne poluează atmosfera, care dau cu piciorul moștenirii arhitecturale din oraș, care nu au nici educația, nici studiul, nici gustul dezvoltării armonioase a unui oraș, munții care locuiesc în afara orașului, în vile cu piscine și care-l traversează doar ca să vadă unde li se mai ridică nu știu ce proiect sau ca s-ajungă la mare ori la Ikea.
 

Nu cred în primarul-supererou, dar nici nu pot să văd ani la rândul un bufon sau o Chiriță la Primărie. Mi se pare că suntem, actualmente, într-un context în care e mai ușor să alegi între seriozitate și butaforie ieftină, decât între minciunile unora și prostiile altora. E suficient, pentru început, că știe unde îi sunt atribuțiile și ce trebuie să facă. Apoi, ar fi de-ajuns dacă ar reuși, măcar din când în când, să spună adevărul de la pupitru, să spună ce nu poate face în câțiva ani și să nu mai vândă același lucru de mai multe ori - că noi, ăștia tinerii, avem încă memoria bună.

Cred în comunități, în schimb, în puterea lor, de tineri sau bătrâni, de a muta, cu adevărat, cu toții... munții din loc.

Mai cred, de asemenea, în puterea exercițiului de a pune ștampila pe cineva. Cu toate că n-am trăit în comunism, apreciez dreptul de a alege, de a vota, mai mult decât multe altele înscrise în legea fundamentală. Și dacă-l irosim e un afront adus democrației, așa firavă și experimentală cum ne pare uneori că este.

--

Notă
Pentru o altă perspectivă asupra acestui subiect, te invit să citești editorialul lui Alin, publicat tot astăzi. Am convenit ca, de acum înainte, în unele week-end-uri, să dezbatem, prin intermediul unor dialoguri editoriale, subiecte ce au atras atenția publicului în ultima vreme.

--