OUG 92/2021, publicată joi în Monitorul Oficial, înlocuiește din 26 august 2021 vechea lege privind regimul deșeurilor (Legea 211/2011).
În ordonanța publicată regăsim multe aspecte de noutate prin comparație cu vechea lege (Legea nr. 211/2011). Unul dintre ele este și obligația celor care construiesc ori demolează de a întocmi planuri de gestionare e deșeurilor.
Mai exact, titularii de autorizații de construire/desființare vor trebui să arate, prin aceste planuri:
- care sunt sistemele de sortare pentru deșeurile provenite din construcție/desființare, iar asta pentru cel puțin lemn, materiale minerale (beton, cărămidă, gresie și ceramică, piatră), metal, sticlă, plastic și ghips;
- cum se reciclează/reutilizează acestea pe amplasament, dacă asta e fezabil economic și nu afectează mediul înconjurător.
„Titularul autorizației de construire/desființare emise de către autoritatea administrației publice locale, centrale sau de către instituțiile abilitate să autorizeze lucrările de construcții cu caracter special are obligația de a avea un plan de gestionare a deșeurilor din activități de construire și/sau desființare, după caz, prin care se instituie sisteme de sortare pentru deșeurile provenite din activități de construcție și desființare, cel puțin pentru lemn, materiale minerale - beton, cărămidă, gresie și ceramică, piatră, metal, sticlă, plastic și ghips pentru reciclarea/reutilizarea lor pe amplasament, în măsura în care este fezabil din punct de vedere economic, nu afectează mediul înconjurător și siguranța în construcții, precum și de a lua măsuri de promovare a demolărilor selective pentru a permite eliminarea și manipularea în condiții de siguranță a substanțelor periculoase pentru a facilita reutilizarea și reciclarea de înaltă calitate prin eliminarea materialelor nevalorificabile”, scrie, mai exact, între prevederile noii ordonanțe.
Pentru neîndeplinirea acestor obligații, se vor da amenzi între 5-15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 20-40.000 de lei pentru persoanele juridice.
În vechea reglementare, Legea nr. 211/2011, problema a fost pusă diferit: titularilor de autorizații nu li se cerea un plan de gestionare, dar li se cerea să se ocupe de gestionarea deșeurilor, astfel încât să atingă progresiv, până la data de 31 decembrie 2020, „un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de rambleiere care utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa cantităților de deșeuri nepericuloase”.