Am o microfirmă cu puțini salariați. Dacă aplic Kurzarbeit, risc să trec la cota de impozitare de 3%?

Așa cum redacția naostră a explicat în articolul de aici, programul Kurzarbeit presupune o modificare temporară a timpului de lucru, nu a normei de lucru. Practic, angajatorul decide unilateral să reducă temporar doar programul de muncă, însă norma de muncă, ce este trecută în contractul individual al salariatului, rămâne neschimbată.

Cu alte cuvinte, angajatorul n-are voie să modifice contractele individuale de muncă ale salariaților, acolo unde sunt trecute norma și salariul brut. Vorbim doar de o perioadă determinată în care timpul de lucru se reduce cu maximum 50%, iar salariații sunt plătiți proporțional cu timpul efectiv lucrat - maximum 50% din salariul brut.

Chiar și dacă, în contextul programului Kurzarbeit, ar fi fost permisă reducerea normei de muncă, se puteau însuma fracțiunile de normă pentru a ajunge la echivalentul unei norme întregi. Plus că se luau în calcul și contractele de muncă suspendate și contractele de administrare/mandat.

Așa cum prevede Codul fiscal la articolul 51, impozitul micro se stabilește în funcție de numărul de salariați. O firmă fără salariați datorează un impozit pe venituri de 3%, în timp ce una cu cel puțin un salariat datorează un impozit pe venituri de 1%.

Ca să se considere că firma are angajat un salariat, pentru a aplica acea cotă de 1%, este nevoie ca acesta să aibă normă întreagă. Însă condiția se consideră îndeplinită și dacă microfirma are mai mulți salariați cu normă parțială, dacă în total se ajunge cel puțin la echivalentul unei norme întregi (de exemplu, patru salariați cu normă de 25% sau doi salariați cu normă de 50%). În plus, conform normelor Codului fiscal, se iau în calcul inclusiv contractele individuale de muncă suspendate.

Condiția se mai poate îndeplini și dacă microîntreprinderea are încheiate contracte de administrare/mandat, dacă remunerația aferentă este cel puțin egală cu salariul minim brut.

Programul Kurzarbeit, în care angajatorii deja pot cere bani de la stat, implică împărțirea costurilor salariale între angajator și stat, în cazul reducerii programului de lucru din cauza stării de urgență/alertă/asediu. Mai precis, angajatorul suportă minimum 50% din salariul brut trecut în contractul individual al salariatului, în timp ce statul suportă 75% din diferența dintre salariul brut trecut în contractul individual al salariatului și salariul brut redus cu maximum 50% în contextul reducerii cu maximum 50% a programului de lucru.