avocatnet.ro 
Dar oare ce se pierde și ce se câștigă cu adevărat în drumul omului de a-și exercita vocația muncii? Succesul în carieră este un lucru eminamente pozitiv? Și ce surprize aduce fiecare treaptă urcată în parcursul nostru profesional?
S-ar părea că identitățile noastre profesionale sunt create și influențate de identitățile personale. Toate acestea se manifestă la un nivel inconștient și au un impact nebănuit asupra deciziilor legate de carieră. Chiar dacă ne place să credem că acționăm rațional, mai ales în sfera profesiei, multe demersuri se bazează, de fapt, pe factorul irațional. Astfel, povestea carierei noastre este întrețesută cu firele invizibile ale unor credințe preluate de la cei din jur.
Mai exact, asimilăm mesajele părinților, precum și influența comunității sau elemente ce țin de specificul nostru cultural, de stereotipuri și limitări cu privire la statutul social, ideea de reușită în viața etc. Intervin, de asemenea, și numeroasele mituri despre carieră, precum cel conform căruia “valoarea personală a cuiva depinde de nivelul atins în plan profesional”. Astfel de voci creează presiunea care determină, în cazul unora dintre noi, un angajament deosebit în relația cu munca.
Dincolo de aspectele subterane mai sus menționate, există și câteva ingrediente obiective care asigură premisele evoluției în carieră. Este demonstrat faptul că persoanele care accesează poziții profesionale superioare au calități precum perseverența, atitudinea proactivă, capacitatea de adaptare la schimbare, creativitatea sau disponibilitatea de a învăța pe tot parcursul vieții.
Un asemenea profil corespunde rolurilor complexe, iar acestea conferă un set de drepturi și responsabilități care se cer asumate deopotrivă. Cu cât este mai complexă poziția ocupată în sfera profesională, cu atât devine mai solicitant procesul de gestionare a drepturilor și responsabilităților.
În final, principala provocare ce însoțește ascensiunea în carieră constă în menținerea echilibrului. Acest echilibru se referă atât la managementul timpului, cât și la dinamica relațiilor interpersonale și, nu în ultimul rând, la starea interioară și la relația cu propria persoană.
Evoluția în carieră și managementul timpului:
În discuția despre echilibrul dintre muncă și viața personală, accentul este pus de regulă asupra timpului. Ideea centrală ar fi aceea că timpul este tot ce avem. Un lucru mai puțin știut este că noțiunea de management al timpului își are rădăcinile în filozofia antică. Marii gânditori din vechime erau de-a dreptul obsedați de întrebarea: “Cum să ne folosim timpul, astfel încât viața noastră să aibă sens?”
Ceea ce pierdem din vedere este că, pe parcursul secolelor, conceptul și-a diluat consistența filozofică inițială. În momentul de față, problematica timpului se reduce la productivitate și eficiență, la cum să lucrezi mai mult și mai bine. Iar întrebările socratice s-au transformat în celebrul dicton modern de circulație internațională Timpul înseamnă bani, preluat din cultura americană guvernată de Time is money. Aceasta a devenit legea supremă care funcționează mai ales în mediul corporatist și care le este inoculată permanent angajaților aflați în poziții de top management.
Experimentele recente arată, însă, că de câte ori oamenii se gândesc la timp în sensul de Time is money, ei devin mai agitați, mai nefericiți, mai grăbiți și mai lacomi. O posibilă explicație este aceea că adevărata valoare a timpului nu constă în bani. Timpul înseamnă viață! Așadar, obligațiile de serviciu care ne acaparează pe toți, dar mai ales pe cei cu o carieră importantă, nu aduc un cost financiar propriu-zis, ci mai degrabă ne costă sănătatea, familia, relațiile cu ceilalți și chiar cu propria persoană.
Modul în care fiecare individ își gestionează timpul are consecințe asupra celor din jur și, implicit, asupra întregii societăți. De aceea, merită reflectat asupra lipsei de timp transformate într-o scuză perfectă. Rămâne de văzut în ce măsură acesta poate fi un argument serios sau este un pretext și un mod prin care ne eschivăm de la asumarea unor alegeri, având în vedere că lumea actuală, cu toate facilitățile moderne, oferă avantaje clare legate de activitățile consumatoare de timp, permitându-ne o flexibilitate pe care înaintașii noștri nu au avut-o.
Cariera și dinamica relațiilor interpersonale:
În ceea ce privește dinamica relațiilor interpersonale, așteptarea generală este ca o persoană care se preocupă de carieră și are succes în plan profesional să aloce mare parte din timpul său acestei dimensiuni a vieții, în detrimentul sferei private. Este o așteptare ce se corelează cu un alt mit celebru despre carieră: “Trebuie să aleg între a avea o carieră și a avea timp pentru mine și familie”.
Realist vorbind, anumite alegeri legate de profesie sunt pur și simplu incompatibile cu o implicare zilnică și consistentă în viața de familie. Mai devreme sau mai târziu, atunci când aloci mai multe resurse dezvoltării profesionale și parcurgi treptele evoluției în carieră, apare și riscul unor dezechilibre. Psihologii vorbesc despre două tipuri de roluri, și anume rolurile instrumentale și rolurile afective.
Cele instrumentale se referă la comportamentele prin care sunt asigurate resursele fizice, iar în cazul unui om de succes, el va putea să asigure familiei sale, fără probleme, o locuință confortabilă, hrana necesară, îmbrăcămintea ș.a.m.d. În schimb, rolurile afective se referă la capacitatea de a oferi suport emoțional, prezență conștientă, atenție și încurajare – “daruri” mai greu de oferit de către cineva ocupat permanent cu sarcinile de serviciu. Dar pentru ca familia să funcționeze optim, ambele seturi de roluri trebuie susținute.
De aceea, este recomandat să nu așteptăm o rezolvare din exterior a acestor provocări și să preluăm controlul asupra tipului de viață pe care ne dorim să îl trăim. Acest lucru presupune, printre altele, să înveți puterea de a spune NU și să fixezi limite sănătoase, să exersezi capacitatea de a prioritiza și de a delega sarcinile, să faci alegeri asumate și, mai ales, să prețuiești relațiile interumane. Este puțin probabil ca sentimentul de satisfacție în muncă să compenseze întreaga viață emoțională a unui individ și să poată înlocui prezența prietenilor, a unui partener de cuplu, a copiilor etc., pentru că legăturile cu ceilalți ne sunt vitale.
Succesul profesional și starea interioară:
Un adevăr incomod despre succes este acela că mulți oameni nu se cunosc pe sine îndeajuns de bine înainte de a lua decizii importante legate de carieră și nu apucă să își rezerve timpul necesar procesului de autocunoaștere. Ei ajung pe culmile succesului fără să știe întotdeauna suficient de clar ce anume i-a adus acolo. De aici și până la eventuale prăbușiri interioare, nu mai rămâne decât un pas. Așa se explică rezultatele unor studii precum cel din 2014 realizat în Regatul Unit al Marii Britanii: numărul cazurilor de stres, depresie sau anxietate legate de locul de muncă înregistrat la data respectivă era de 487.000 (39%) dintr-un total de 1.241.000 de cazuri de boli raportate în mediul profesional.
La aceste diagnostice care consemnează starea de sănătate mintala și eventualele probleme relaționate cu munca, echilibrul interior al unei persoane cu o carieră de mare angajament poate să reflecte și diverse perturbări ale trăsăturilor de personalitate. Un exemplu în acest sens îl constituie adoptarea unei atitudini arogante, izvorâte din percepția asupra puterii pe care i-o dă unui om statutul socio-profesional superior. Din perspectiva teoriilor de leadership și management, există un tipar negativ la care te poate predispune reușita: succesul conduce la aroganță, aroganța duce la o judecată defectuoasă, judecata defectuoasă generează erori, iar erorile repetate garantează în cele din urmă un eșec răsunător.
Alte fațete și riscuri pe care le comportă evoluția în carieră includ: povara perfecționismului sau pretenția de a fi cel mai bun tot timpul, tentația de a aduce munca acasă și de a neglija nevoile care aparent nu au legătură directă cu succesul profesional.
Pentru a evita aceste derapaje, este util să înlocuim ideea de succes cu ideea unei vieți bine trăite și să conștientizăm cum ar arăta ea pentru propria persoană. În acest sens, rutina zilnică recomandată se bazează pe canalizarea energiei în mod echilibrat, atât în zona intelectuală, cât și în cea emoțională sau spirituală.
În plan concret, reorientarea psihologică și echilibrarea la sfârșitul unei zile intense de muncă nu presupune să îți schimbi viața radical de mâine, ci să fii mai atent la gesturile mici care contează: să te bucuri de o pauză, să asculți muzică, să citești ceva fără legătură cu serviciul, să porți o conversație cu un prieten, să petreci timp cu familia, să faci sport sau doar o scurtă plimbare, să practici meditația etc.
O pledoarie pentru o viață echilibrată este cea exprimată într-o manieră plastică de către Brian Dyson, fost CEO și vicepreședinte al consiliului de administrație al Coca-Cola: “Imaginați-vă viața ca un joc în care jonglați vreo cinci mingi în aer. Botezați-le muncă, familie, sănătate, prieteni și starea de spirit, și țineți-le pe toate în aer.
Veți înțelege astfel că munca e o minge de cauciuc. Dacă o scăpați pe jos, sare înapoi. Dar celelalte patru mingi – familia, sănătatea, prietenii și starea de spirit – sunt din sticlă. Dacă scăpați vreuna din aceste mingi pe jos, se vor zgâria, ciobi strica sau chiar sparge. Nu vor mai fi niciodată la fel. Trebuie să înțelegeți asta și să urmăriți să obțineți un echilibru în viață.”
La nevoie, un psiholog sau un psihoterapeut este un antrenor potrivit care v-ar putea învăța regulile jocului, astfel încât să gestionați toate mingile în condiții de siguranță.
Psihologul și psihoterapeutul sunt profesioniștii care propun un demers științific onest și ghidează omenirea către cunoaștere de sine, evoluție, echilibru, fericire. Antrenați să nu avem prejudecăți, să analizăm orice perspectivă, să căutăm partea bună din orice situație și persoană, să fim optimiști și disponibili. Să fim oameni! Pe Andrei îl găsiți aici.
Ramo Ramona
Comentarii articol (1)