„Persoanele cu handicap grav care au realizat, în profesia de avocat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap grav beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.1”, scrie în Legea nr. 229/2021, apărută azi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 933.
Proiectul care a devenit acum lege a trecut de două ori de Parlament și vizează modificarea Legii nr. 72/2016, document ce stabilește, de acum cinci ani, cadrul legal al sistemului de pensii şi al altor drepturi de asigurări sociale pentru avocaţi.
La o primă formă adoptată a proiectului de lege, CCR a spus că e neconstituțională condiția preexistenței handicapului dobândirii calității de asigurat în baza Legii nr. 72/2016.
Potrivit Legii 72/2016, pentru perioada septembrie 2021 - decembrie 2021, vârsta standard de pensionare a avocaților este, în cazul femeilor, de 61 de ani și opt luni, în timp ce, în cazul bărbaților, aceasta este de 65 de ani. Începând din ianuarie 2035, vârsta standard de pensionare va fi aceeași, respectiv 65 de ani, indiferent dacă vorbim despre femei sau bărbați.