ACCES PREMIUM
De ce premium?
Impozitul specific: Plătitorii acestuia beneficiază de încă o perioadă de scutire
Pentru că activează în domeniile cele mai afectate de măsurile luate în contextul epidemiei de coronavirus, autoritățile au stabilit, printr-o ordonanță ce se aplică deja, ca firmele din turism și alimentație publică să beneficieze de o nouă perioadă de scutire de la plata impozitului specific, ceea ce înseamnă că acesta va avea o valoare mai mică în 2020.
Articolul continuă mai jos
Concret,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 181/2020, document ce se aplică din data de 26 octombrie, stabilește,
printre altele, că firmele obligate la plata impozitului specific unor activități
nu-l datorează “pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și 31 decembrie 2020 inclusiv”.
Adică din impozitul specific pentru 2020 se scade perioada cuprinsă între
26 octombrie și ultima zi a anului (67 de zile). Această scădere de impozit
se adaugă reducerii anterioare, stabilită prin OUG 99/2020, de 90 de zile de la data de 25 iunie 2020, dar și, dacă e cazul, perioadei în care firmele și-au întrerupt activitatea total sau parțial în timpul stării de urgență, care poate fi de cel mult 60 de zile.
„(...) contribuabilii recalculează, în mod corespunzător, impozitul specific stabilit potrivit Legii nr. 170/2016 (...), aferent anului 2020, prin împărțirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice și înmulțirea valorii rezultate cu numărul de zile obținut prin scăderea din numărul de 365 de zile calendaristice a numărului de zile aferent perioadei prevăzute la alin. (1) (26 octombrie - 31 decembrie 2020 - n. red.) și a numărului de 90 de zile calendaristice prevăzut la art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2020”, mai scrie în OUG 181/2020.
Din valorile obținute din calculul anterior, companiile ce au fost nevoite să-și întrerupă activitatea în starea de urgență scad și această perioadă, indiferent dacă activitatea a fost redusă sau oprită total.
În cazul suspendării activității pe toată perioada stării de urgență, firmele ar mai avea de achitat impozit specific
doar pentru aproape cinci luni. Apoi, dacă firmele nu au avut activitatea suspendată pe perioada stării de urgență, impozitul specific s-ar datora
pentru aproape șapte luni.
OUG 181/2020 mai stabilește, de asemenea, și că cei ce au depus deja declarația privind impozitul specific pentru semestrul I din 2020 aplică reducerea prin
depunerea unei declarații rectificative.
Potrivit Legii 170/2016,
impozitul specific este datorat de companiile din domeniul turismului și din domeniul alimentației publice, în condițiile realizării unei cifre de afaceri de la un milion de euro în sus.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.