ACCES PREMIUM
De ce premium?
CNPP: Dosarul pentru eliberarea documentului portabil A1 se poate depune şi electronic
Dosarul pentru eliberarea documentului portabil A1 pentru lucrătorii detaşaţi în spaţiul comunitar poate fi depus şi electronic, nemaifiind necesară o vizită la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Articolul continuă mai jos
Potrivit unui comunicat al instituţiei, depunerea dosarului prin intermediul
secţiunii de cereri documente are un grad mai mare de conformitate faţă de cerinţele de conţinut ale dosarului, deoarece formularul de cerere prevede explicit documentele care trebuie să însoţească cererea, iar vizualizarea cererii este confirmată către depunător.
CNPP menţionează că eliberarea documentului portabil A1, într-un interval de timp rezonabil, poate fi realizată cu condiţia ca dosarul să fie complet.
Documentul portabil A1 este singurul document prin care se poate demonstra că asigurările sociale sunt plătite în ţară în care se află angajatorul care a detaşat un salariat, astfel nemaifiind necesară o plată a taxelor sociale şi în statul în care salariatul îşi desfăşoară propriu-zis activitatea.
Pe durata desfăşurării activităţii în străinătate, lucrătorul trebuie să prezinte documentul A1 autorităţilor din statul membru gazdă, întrucât în absenţa acestuia, autorităţile respective pot impune afilierea la sistemul local de securitate socială şi plata contribuţiilor aferente.
Casa Naţională de Pensii Publice este instituţia competentă să elibereze documentul portabil A1, în situaţia în care legislaţia în materie de securitate socială aplicabilă unei persoane este cea din România.
Lista actelor necesare pentru dosarul de eliberarea a documentului portabil A1 pentru angajatori şi pentru lucrătorii independeţi
o găsiţi AICI.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)