ASF: Fondurile de pensii private au un risc redus de a fi afectate de pandemie. Majoritatea investițiilor, în titluri de stat
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat Raportul privind stabilitatea piețelor financiare nebancare - semestrul II 2020, în care analizează impactul pandemiei asupra pieței financiare din România. În acest raport, ASF notează că fondurile de pensii private “se mențin într-o zonă de risc mediu spre scăzut, cu tendință de diminuare”. Potrivit ASF, piețele financiare non-bancare din România “s-au adaptat bine în fața șocurilor care au lovit economiile europene în acest an, ca efect al pandemiei COVID-19”.
„Raportul privind stabilitatea piețelor financiare nebancare - semestrul II 2020 scoate în evidență faptul că economia românească a avut o evoluție «blândă» în trimestrul I 2020, comparativ cu alte state europene, care au înregistrat contracții severe. Șocul mai puternic a fost vizibil în trimestrul al II-lea, odată cu măsurile de izolare și de carantină instituite prin starea de urgență din perioada aprilie – mai 2020.
De la declanșarea crizei generate de pandemia COVID-19 și până în prezent, piețele financiare non-bancare din România au avut evoluții lipsite de convulsii majore”, potrivit unui comunicat ASF.
CFR Călători vrea să ieftinească biletele de tren pe noua rută Gara de Nord - Aeroport Otopeni
Noua rută de tren care face legătura între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni va circula pentru călători începând de sâmbătă. CFR Călători a anunțat că o cursă va dura aproximativ 20 de minute, iar prețul biletului ar putea fi de 5 lei.
CFR Călători a propus miercuri Ministerului Transporturilor să aprobe ieftinirea biletelor pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Otopeni de la 8,5 la 5 lei, anunță Mediafax.
„CFR Călători a demarat astăzi, imediat după comunicarea traseelor pentru această rută de către CFR Infrastructură, propunerea de modificare a tarifului, la 5 lei. Până la aprobarea de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a acestui tarif sau a altuia, prețul unui bilet pe ruta Gara de Nord București – AIHCB este 8,30 lei, conform Ordinului de Ministru valabil la acest moment, care reglementează tarifele de deservire generală din transportul feroviar public de călători”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.
Avertisment: Oamenii care au alergii severe să nu se vaccineze împotriva COVID
Vaccinul anti-COVID este contraindicat persoanelor care suferă de alergii severe. Avertismentul vine de la Agenția de Reglementare a Medicamentului din Marea Britanie, țară care a autorizat deja serul produs de Pfizer și BioNTech.
Avertismentul autorităților britanice a fost emis după ce două cadre medicale vaccinate marți, în prima zi a campaniei naționale, au suferit șoc anafilactic.
Acum sunt în afara oricărui pericol și se refac după puternica reacție alergică suferită.
Avertismentul privind vaccinarea se aplică oricui a avut reacții la medicamente, alimente sau vaccinuri.
Comentarii articol (0)